Comisia Europeană a anunţat miercuri că a semnat un contract cu compania americană Pfizer şi cea germană BioNTech, pentru a cumpăra până la 300 de milioane de doze din vaccinul lor împotriva Covid-19. Acesta este al patrulea astfel de contract între Uniunea Europeană şi grupurile farmaceutice, notează Le Figaro.

 

Pfizer şi BioNTech au anunţat că se aşteaptă la primele livrări ale vaccinului lor „până la sfârşitul anului 2020, sub rezerva succesului clinic şi obţinerea aprobărilor de reglementare”.

 

Cele două laboratoare au anunţat luni că vaccinul lor este „eficient la 90%” împotriva infecţiilor cu Covid-19. 

 

“Comisia a lucrat pentru a construi un portofoliu divers de potenţiale vaccinuri bazate pe diferite tehnologii”, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al Comisiei într-o conferinţă de presă. El a subliniat că livrările vor avea loc numai atunci când vaccinul se va dovedi a fi „sigur şi eficient”.

 

UE a semnat deja trei contracte pentru precomanda posibilelor vaccinuri: cu AstraZenaca şi Johnson & Johnson (până la 400 de milioane de doze din fiecare), precum şi cu duo-ul franco-britanic Sanofi-GSK (până la 300 de milioane de doze). De asemenea, UE a încheiat acorduri preliminare cu CureVac din Germania şi cu American Moderna.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a semnat un contract cu compania americană Pfizer şi cea germană BioNTech, pentru a cumpăra până la 300 de milioane de doze din vaccinul lor împotriva Covid-19. Acesta este al...