Liberalii nu vor participa la şedinţa de plen a Senatului, susţinând că social-democraţii vor din nou majoritatea în BP pentru a „pune pe ordinea de zi toate atrocităţile de proiecte pe care le visează noapte”, afirmă Alina Gorghiu.

„Senatorii PNL au refuzat să gireze prin prezenţa la plenul Senatului această majoritate toxică a PSD. Motiv pentru care astăzi am decis să nu participăm, să nu girăm acest plen fizic pe care PSD l-a convocat având doar două motive. PSD doreşte să schimbe componenţa Biroului Permanent pentru a avea din nou majoritatea singuri să poată pune pe ordinea de zi toate atrocităţile de proiecte pe care le visează noaptea şi doresc acest plen pentru a putea respinge cererea de reexaminare formulată de preşedintele României pe proiectul care prevede amânarea alegerilor parlamentare”, spune senatorul PNL Alina Gorghiu.

Ea face un apel la senatorii celorlalte partide „să nu cadă în capcana PSD”.

„Îi rugăm să nu participe la acest plen fizic pentru că PSD nu are altceva în cap decât conservarea unor privilegii pentru parlamentarii lor încă trei luni de zile”, adaugă Gorghiu.

Ea spune că există şi două excepţii pentru care senatorii PNL vor intra în sala de plen pentru a vota punctual: iniţiativa „Fără penali în funcţii publice”, pentru a vota ”pentru”, precum şi pentru legea care prevede amânarea alegerilor locale, pentru a vota „împotrivă”

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7541654-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/7541654-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Liberalii nu vor participa la şedinţa de plen a Senatului, susţinând că social-democraţii vor din nou majoritatea în BP pentru a „pune pe ordinea de zi toate atrocităţile de proiecte pe care le visează noapte”, afirmă Alina Gorghiu. ...