Grecia anunţă noi măsuri în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că, de marţi, toate persoanele sunt obligate să completeze formularul PLF şi să prezinte un test PCR înainte de intrarea în ţară. ŞI cei care pleacă din Grecia trebuie să completeze formularul, cu excepţia turiştilor.

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat, marţi, că autorităţile elene au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare în Grecia, în contextul pandemiei de COVID-19.

Astfel, începând de marţi, toate persoanele care intră în Republica Elenă au obligaţia să completeze formularul PLF (Passenger Locator Form) cu cel puţin 24 de ore înaintea începerii călătoriei, indiferent de ţara din care sosesc.

De asemenea, începând de miercuri, toate persoanele care intră în Republica Elenă, indiferent de ţara din care sosesc sau de mijlocul de transport folosit, sunt obligate să prezinte un test molecular (PCR) cu rezultat negativ pentru COVID-19, care să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior intrării pe teritoriul Greciei.

„Totodată, începând cu data de 10 noiembrie, obligaţia de a completa formularul PLF (Passenger Locator Form) se aplică şi tuturor persoanelor care părăsesc teritoriul Republicii Elene, indiferent de destinaţie. Sunt exceptaţi de la această obligaţie turiştii care părăsesc Grecia, ca urmare a finalizării sejurului”, arată MAE.

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate şi de a respecta cu stricteţe măsurile adoptate în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena +302106774035 sau al Consulatului General al României de la Salonic +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă +306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic +306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro/, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/12-poza-test-covid-jos.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/12-poza-test-covid-jos-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Grecia anunţă noi măsuri în contextul pandemiei de COVID-19, astfel că, de marţi, toate persoanele sunt obligate să completeze formularul PLF şi să prezinte un test PCR înainte de intrarea în ţară. ŞI cei care pleacă...