Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, a pledat pentru unitate în primul discurs după confirmarea victoriei, subliniind că vrea reconstruirea structurii naţiunii şi recâştigarea respectului ţării pe plan internaţional.

CITEŞTE AICI: Rezultate alegeri SUA 2020. Biden este noul preşedinte al Statelor Unite. A câştigat cu 284 voturi. Mesajul său către americani

“Cetăţenii acestei naţiuni s-au pronunţat şi ne-au oferit o victorie clară, o victorie convingătoare. În această seară, observăm peste tot în naţiunea noastră bucurie, speranţă, o nouă cale pentru o nouă zi; am o atitudine umilă pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o”, a declarat Joseph Biden într-un discurs rostit în faţa simpatizanţilor, în oraşul Wilmington din Delaware.

“Mă angajez să fiu un preşedinte care va încerca să nu genereze diviziuni, ci să unească. Am vrut această funcţie pentru a restabili sufletul Americii, pentru a reconstrui structura acestei naţiuni, clasa de mijloc, pentru a face din nou America respectată în lume, pentru a ne uni cu toţii aici, acasă”, a adăugat Joe Biden.

Joseph Biden a subliniat că înţelege dezamăgirea susţinătorilor preşedintelui în funcţie, Donald Trump. “Înţeleg dezamăgirea, şi eu am pierdut de câteva ori, dar haideţi să ne acordăm o şansă. A venit vremea să renunţăm la retorica dură. (…) Trebuie să ne ascultăm unii pe alţii, să încetăm să ne tratăm oponenţii ca inamici. Este vremea să vindecăm America. Voi munci din greu atât pentru cei care nu au votat cu mine, cât şi pentru cei care m-au votat”, a subliniat preşedintele-ales al SUA.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/joe-biden-negativ-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/joe-biden-negativ-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele-ales al Statelor Unite, Joseph Biden, a pledat pentru unitate în primul discurs după confirmarea victoriei, subliniind că vrea reconstruirea structurii naţiunii şi recâştigarea respectului ţării pe plan internaţional. CITEŞTE AICI: Rezultate alegeri...