Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a reluat duminică acuzaţiile privind nereguli electorale, cerând verificarea modului în care au fost autentificate procese verbale în state decisive, dar, conform unor surse de la Washington, ar putea recunoaşte înfrângerea în anumite condiţii.

 

“Trebuie să verificăm voturile. Abia am început etapa de centralizare. Trebuie să verificăm suspiciunile. Sunt o serie de reclamaţii că ar fi fost fraude electorale. În această ţară, au mai fost probleme electorale”, a declarat Donald Trump prin Twitter.

 

“În Pennsylvania, a fost un ordin al Curţii Supreme de a-i obliga să separe buletinele de vot care au fost primite după termenul legal. (…) Sunt foarte multe voturi. Când vorbim de probleme sistemice, este vorba de modul în care sunt validate aceste buletine de vot, deoarece a fost o problemă în sistem privind validarea, care ar afecta grav întregul scrutin. Iar ce mă îngrijorează pe mine este că am avut peste o sută de milioane de buletine de vot prin corespondenţă în oraşe precum Philadelphia şi Detroit, unde sunt o serie de probleme electorale (ca să mă exprim blând)”, a subliniat Donald Trump.

 

Trump nu se lasă

 

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, este considerat câştigătorul scrutinului prezidenţial din Statele Unite, însă echipa lui Donald Trump a lansat acţiuni judiciare în unele state în care diferenţele au fost mici, inclusiv în Nevada, Pennsylvania şi Georgia. Avocaţii preşedintelui în funcţie susţin că unele buletine de vot au ajuns după termenul legal şi că observatorii republicani nu au avut acces total la procedurile de centralizare a acestor buletine de vot. “Observatorii nu au primit permisiunea de a intra în sălile de numărare a voturilor. Eu am câştigat scrutinul, am primit 71.000.000 de voturi legale. S-au întâmplat lucruri rele pe care observatorii noştri nu au fost lăsaţi să le vadă. Nu s-a mai întâmplat niciodată. Milioane de buletine de vot le-au fost trimise prin poştă unor oameni care nu le solicitaseră”, a acuzat Donald Trump sâmbătă seară.

 

În pofida acuzaţiilor, surse politice de la Washington citate de postul Fox News afirmă că Donald Trump şi-ar putea recunoaşte înfrângerea şi ar accepta tranziţia normală a puterii dacă acţiunile judiciare intentate de echipa sa nu vor reuşi să obţină rezultatul aşteptat în statele disputate. 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/hepta-5061596-2.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/hepta-5061596-2-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a reluat duminică acuzaţiile privind nereguli electorale, cerând verificarea modului în care au fost autentificate procese verbale în state decisive, dar, conform unor surse de la Washington, ar putea...