Donald Trump, preşedintele în funcţie al SUA, îi cere contracandidatului său, Joseph Biden, să nu proclame “în mod greşit” victoria în scrutinul prezidenţial, avertizând că procedurile de contestare a rezultatelor abia încep.

“Joe Biden nu ar trebui să pretindă în mod greşit funcţia de preşedinte. Şi au aş putea pretinde acest lucru. Procedurile legale abia încep”, a afirmat Donald Trump, prin Twitter.

“Am avut avansuri majore în toate aceste state în seara alegerilor, iar apoi au dispărut miraculos pe măsură ce au trecut zilele. Poate că aceste avansuri vor reveni în contextul în care lansăm proceduri judiciare”, a subliniat Trump.

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat, are şanse mari să obţină confirmarea victoriei în scrutinul prezidenţial din SUA, însă echipa lui Donald Trump contestă numărarea voturilor prin corespondenţă în statele decisive.

În urmă cu câteva ore, Donald Trump a anunţat că va apela la toate procedurile juridice de contestare a rezultatelor în statele decisive pentru rezultatul scrutinului prezidenţial, cerând transparenţă în numărarea voturilor. “Credem că poporul american are dreptul la transparenţă deplină în privinţa numărării voturilor şi validării alegerilor, iar aici nu mai este vorba de alegerile din anumite circumscripţii. Este vorba de integritatea întregului proces electoral. Noi am spus de la început că toate buletinele de vot exercitate legal trebuie numărate, iar cele ilegale nu ar trebui numărate, dar am întâmpinat la tot pasul rezistenţă faţă de acest principiu din partea democraţilor”, a afirmat Donald Trump, potrivit unui comunicat oficial.

“Vom continua acest proces din toate punctele de vedere legale pentru a garanta că poporul american are încredere în sistemul nostru de guvernare. Nu voi renunţa niciodată la lupta pentru voi şi pentru naţiunea noastră”, a declarat Trump.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/trump-biden-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/trump-biden-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Donald Trump, preşedintele în funcţie al SUA, îi cere contracandidatului său, Joseph Biden, să nu proclame 'în mod greşit' victoria în scrutinul prezidenţial, avertizând că procedurile de contestare a rezultatelor abia încep. ...