O companie din Slovacia lucrează de 30 de ani la dezvoltarea unei maşini care să poată zbura. Iar pentru Klein Vision, visul a devenit realitate odată cu realizarea cu succes a primelor teste de zbor.

AirCar poate să străbată şi pământul şi cerul. Aripile şi coada avionul se depliază din ineriorul maşinii, care se transformă în doar 2 minute într-un avion în toată regula. Maşina e realizată din materiale compozite, ca să-i reducă greutatea şi are şi paraşută pentru cazul în care apar probleme în zbor.

Odată pliată coada avionului, aceasta se transformă în aripă portantă pentru maşină şi ajută la creşterea aderenţei, în vreme ce, în zbor, caroseria maşinii creşte portanţa. Motorul acţionează elicea în aer şi roţile pe pământ.

Maşina va putea zbura la altitudini de 300 de metri, cu o viteză de 200 de kilometri pe oră. Cui se adresează AirCar îţi spune CEO-ul Klein Vision, Stefan Klein.

STEFAN KLEIN, CEO Klein Vision: Vrem să le oferim oamenilor care iubesc aventura, care iubesc zborul, care iubesc viteza, pentru că principalul atu al acestei maşini zburătoare este că îţi impune restricţii. 

Prototipul maşinii a fost prezentat anul trecut la expoziţia de la Shanghai, iar testul de zbor inaugural s-a desfăşurat pe aeroportul din Piestany, din Slovacia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/aircar.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/aircar-300x300.jpgrootstireaUncategorised
O companie din Slovacia lucrează de 30 de ani la dezvoltarea unei maşini care să poată zbura. Iar pentru Klein Vision, visul a devenit realitate odată cu realizarea cu succes a primelor teste de zbor. ...