Potrivit prefectului Traian Berbeceanu, în numai câteva zile, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti în colaborare cu Primăria Generală şi DSP Bucureşti, cu suportul tehnic al S.T.S., a reuşit să înfiinţeze un call-center cu 72 de linii telefonice. Acest lucru a fost posibil cu implicarea studenţilor voluntari de la Facultatea de Medicină Bucureşti.

„Toate acestea însă ar fi fost în zadar fără implicarea totală a studenţilor Facultăţii de Medicină Bucureşti care, pe bază de voluntariat, au ales să-i ajute pe medicii DSP în realizarea anchetelor epidemiologice. Astfel, cu sprijinul viitorilor medici, intenţionăm să reducem cât mai mult timpii de realizare a anchetelor epidemiologice, să identificăm în termen cât mai scurt contactele directe ale persoanelor infectate cu Covid 19 şi, prin izolarea rapidă a acestora, să întrerupem lanţul de transmitere a virusului (…) Am întâlnit studenţi care, deşi în cursul zilei de ieri au desfăşurat activităţi în centru în ambele ture, astăzi, la prima oră, au revenit pentru a ajuta! Mulţumesc!”, a declarat prefectul Traian Berbeceanu.

Prefectul Capitalei a dezvăluit faptul că în perioada următoare va fi înfiinţat încă un centru telefonic pentru desfăşurarea anchetelor epidemiologice.

Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti are din august, un call center la care bucureştenii pot suna atunci când vor informaţii privind pandemia de coronavirus, dar pot fi şi îndrumaţi sau sfătuiţi cu privire la infectarea cu virusului SARS CoV 2.

Numărul unic este 021/9462 şi poate fi apelat în intervalul orar 08.00- 22.00 de luni până duminică.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/original-dsp-gov-8800.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/11/original-dsp-gov-8800-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Potrivit prefectului Traian Berbeceanu, în numai câteva zile, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti în colaborare cu Primăria Generală şi DSP Bucureşti, cu suportul tehnic al S.T.S., a reuşit să înfiinţeze un call-center cu 72 de linii telefonice....