Miniştrii de Externe din Armenia şi Azerbaidjan s-au întâlnit, vineri, cu mediatori din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în efortul de găsire a unei soluţii pentru încetarea confruntărilor militare în Nagorno-Karabah, informează Reuters.

Reuniunea are loc în oraşul elveţian Geneva, fiind organizată de Grupul Minsk, un organism din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa coordonat de Franţa, SUA şi Rusia.

Organizaţiile pentru drepturile omului cer încetarea imediată a confruntărilor militare din Nagorno-Karabah. Confruntările militare au continuat în pofida celui mai nou armistiţiu, mediat de Statele Unite.

Preşedintele american, Donald Trump, s-a declarat dezamăgit de încălcarea armistiţiului, pledând pentru dialog între Armenia şi Azerbaidjan. “Da, este dezamăgitor când vezi aşa ceva. Asta se întâmplă când sunt ţări care au dispute de mult timp. Îşi vor reveni”, a declarat Donald Trump.

Acesta este al treilea acord de încetare a confruntărilor militare în Nagorno-Karabah. Primele două, mediate de Rusia, au fost, de asemenea, încălcate.

Potrivit bilanţului preliminar, aproximativ 800 de persoane, inclusiv 100 de civili, au fost ucise în confruntările militare din ultimele patru săptămâni. Potrivit unor surse militare, bilanţul ar putea fi de mii de morţi.

Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0560603892.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0560603892-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Miniştrii de Externe din Armenia şi Azerbaidjan s-au întâlnit, vineri, cu mediatori din cadrul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în efortul de găsire a unei soluţii pentru încetarea confruntărilor militare în Nagorno-Karabah, informează...