În Izmir, oraşul afectat cel mai grav de seism, salvatorii caută victimele prinse sub dărâmături. O femeie a fost scoasă nevătămată de sub molozul greu, în aplauzele oamenilor.

 

 

Momentan, 4 persoane şi-au pierdut viaţa, iar 120 de persoane au fost rănite, conform autorităţilor turce. 

Peste 20 de clădiri s-au prăbuşit în Izmir (Turcia) în timpul cutremurului, a anunţat ministrul de interne din Turcia. “Unii dintre concetăţenii noştri sunt blocaţi în dărâmături”, a spus ministrul turc al mediului, Murat Kurum. 

Pe de altă parte, Grecia a anunţat că opt persoane cu fost rănite în urma cutremurului cu magnitudine de 7, iar unele clădiri au înregistrat pagube considerabile. Momentan, autorităţile transmit că există pagube materiale grave în Samos, case distruse, o biserică dărâmată, zidul unei şcoli a căzut, şi daune semnificative la clădirile vechi din insula Chios. 

 

Un cutremur puternic de suprafaţă, cu magnitudinea de 7 pe scara Richter, a lovit coasta Mării Egee a Turciei, la nord de insula Samos, din Grecia. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/cutremur.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/cutremur-300x300.pngrootstireaUncategorised
În Izmir, oraşul afectat cel mai grav de seism, salvatorii caută victimele prinse sub dărâmături. O femeie a fost scoasă nevătămată de sub molozul greu, în aplauzele oamenilor.   ...