Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat a spus, în şedinţa de Guvern de miercuri, că s-a crescut capacitatea de ventilaţie în spitale şi urmează să ajungă în ţară testele rapide, primele, dintr-o colaborare cu Crucea Roşie.

„Am început să creştem capacitatea, mai ales de ventilaţie şi în zonele unde sunt mai afectate. De exemplu, în Bucureşti, ieri, am distribuit ventilatoare suplimentare la Pantelimon, Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca. Mai mult decât atât, am amplasat deja două posturi medicale avansate care permit extinderea capacităţii de observaţie a pacienţilor la Pantelimon şi la Spitalul Universitar. Deci astea sunt măsuri pe care putem să le replicăm şi în alte zone dacă se cere, bineînţeles. Aici am acţionat la cerere. Aducem mai multe pentru a le folosi pe linia de front mai ales în unităţile de primiri urgenţe ne-ar ajuta să punem diagnosticul rapid pentru cazurile simptomatice şi să le diferenţiem chiar dacă unele ulterior vor trebui să fie confirmate şi pe test PCR”, a spus Arafat.

Acesta a anunţat că primele 43.000 de teste rapide ajung în ţară la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, urmând ca ulterior să fie introdus şi stocul strategic.

„Deja primele 43.000 de teste vor ajunge în ţară din fonduri extrabugetare, deci în colaborare cu Crucea Roşie şi urmează să introducem stocul strategic. Acum, pentru ce vine pe prima fază, sunt 43.000 de teste deja contractate care trebuie să ajungă în România la sfârşitul acestei săptămâni sau începutul săptămânii viitoare, iar pe stocurile strategice am prevăzut un milion de teste”, a mai spus dr. Arafat.

Premierul Ludovic Orban a precizat că acest teste ar trebui să fie folosite nu numai în UPU, ci şi în şcoli, grădiniţe, eventual în căminele de vârstnici sau în căminele pentru persoane cu dizabilităţi, acolo unde sunt riscuri majore, pentru a putea diagnostica persoanele simptomatice.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/arafat.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/arafat-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat a spus, în şedinţa de Guvern de miercuri, că s-a crescut capacitatea de ventilaţie în spitale şi urmează să ajungă în ţară testele rapide, primele, dintr-o colaborare...