Elveţia are o populaţie de aproape 8,7 milioane de locuitori şi a avut peste 6.500 infectări înregistrate vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori (cînd s-a atins un vîrf al îmbolnăvirilor). Noi avem în jur de 5.000, la o populaţie de trei ori mai mare. Spre deosebire de România, în Elveţia s-au înregistrat, cu tot numărul mare de îmbolnăviri, doar 10 decese, faţă de un număr de aproape 10 ori mai mare la noi. Concluzia e simplă: sistemul medical este de (aproape) zece ori mai bun, mai eficient în Elveţia decît la noi. Ei au 22.301 de paturi la terapie intensivă, noi de zece ori mai puţine.

Coronavirusul nu alege. Se poate spune că Ţara Cantoanelor, dintodeauna neutră, nu şi-a putut păstra acest statut în faţa pandemiei. Se mai poate spune că acest virus ”nivelează” umanitatea – nu prea e ţinut în loc de graniţe şi de PIB-ul pe cap de locuitor. Dar produce şi o falie îngrijorătoare în sistemul ei de valori: inegalitatea în faţa morţii.

Conform cu caracterul direct al spiritului calvin, elveţienii n-au mai făcut volte stilistice şi au pus degetul pe rană spunînd cu subiect şi predicat ceea ce alţi oficiali din alte ţări ascund sub platitudini, din raţiuni politice, pentru că le este teamă să nu-şi tulbure electoratul, sau pur şi simplu din chiar din pudoarea de a se şi gîndi la o asemenea posibilitate. Şi anume, că în faţa unei intensificări a pandemiei, sistemul medical, nepregătit la nivel global pentru o asemenea confruntare, va avea de ales: pe cine să salveze şi pe cine nu. Cine poate spera la o şansă la viaţă şi cine moare sufocat, cu plămînii ciuruiţi de virus. Academia Elveţiană de Ştiinţe Medicale şi Societatea Elveţiană de Medicină Intensivă au anunţat ieri că încă din 20 martie a fost elaborat un protocol, intitulat fără menajamente “Triajul tratamentelor de terapie intensivă în caz de lipsă de resurse”.

Elveţia nu este ţară a Uniunii Europene. Andeas Gross, om politic şi universitar elveţian, explica: ”Motivul este istoria. Europa a trecut peste trei războaie. Elveţia a supravieţuit singură. Europa şi ceilaţi au eşuat, tot singuri. De aceea am învăţat că trebuie să cooperăm, pentru a ne proteja. Elveţia crede ca poate face totul singură”. În Elveţia. ţara care face totul singură, a fost dat publicităţii un document care spune negru pe alb care sînt criteriile de ”triere” a bolnavilor, care nu vor mai fi internaţi la terapie intensivă, chiar dacă situaţia lor e gravă: “Vârsta de peste 85 de ani. Vârsta de peste 75 de ani”, în cazul comorbidităţilor (ciroză hepatică, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă cu supravieţuire estimată la mai puţin de 24 de luni), iar lista comorbidităţilor se exinde, pe măsură ce insuficienţa numărului paturilor la terapie creşte, ajungînd să cuprindă cancerul şi bolile degenerative grave, precum demenţa.

La terapie intensivă nu se va mai face, într-o situaţie de criză sanitară, ”nicio resuscitare cardiopulmonară”. Cu alte cuvinte, o inimă care nu mai bate nu mai este readusă la viaţă, ceea ce este menirea, de fapt, a unei ”terapii intensive”. În funcţie de aceste criterii, medicul are acum un protocol clar, care stabileşte dacă un bolnav este sau nu tratat, în funcţie de numărul de paturi din spitale. În urmă cu o săptămînă, elveţienii mai aveau peste 6.000 de paturi libere, mai mult de un sfert din total şi, cu toate acestea, se pregătesc de ce este mai rău.

Elveţia acţionează ca în timp de război (pe care elveţienii nu l-au cunoscut, dar au învăţat de la ceilalţi ce poate însemna), cînd sînt salvate cu prioritate ”vieţile sigure”. Cele care ”contează”, în plan social. Dealfel, autorii documentului vorbesc despre necesitatea “de a lua decizii de raţionalizare”. Termenul nu are nimic medical, ci mai degrabă militar. El contravine stufoasei legislaţii europene, cu privire la protecţia persoanelor în vîrstă şi vulnerabile, relativizează tratarea egală a bolnavilor în spitale, opunîndu-se în cele din urmă ideii egalitatăţii de şanse pe care societatea trebuie să o ofere oamenilor, în lupta cu moartea. Toate sînt date la o parte acum. Nu mai contează nimic. Dacă ”directiva elveţiană” va fi preluată şi în ţările UE, Uniunea poate să-şi semneze propriul certificat de deces. Nu din cauză de Covid, ci pentru că i s-a oprit, pur şi simplu, inima.

Norma stabilită la nivelul academic şi profesional cel mai înalt din Elveţia este un semn de ”raţionalism” tipic Occidentului protestant. Dar, în opinia mea, şi scenariul unui viitor sumbru, în care se statuează, se legiferează selecţia în faţa morţii, la nivel de politică publică. E reglementat, în fond, dreptul la viaţă. De care, teoretic, prin aceste prevederi pot fi private gereraţiile de acum ale celor bătrîni şi bolnavi. Deşi aceste generaţii sînt tocmai acelea care, prin munca lor, au construit spitalele şi sălile de reanimare, la uşile cărora vor fi ţinuţi şi triaţi, sub asaltul coronavirusului.

Documentul făcut public în Elveţia este unul cinic, chiar şi sub aspectul raţionalului. În numele raţiunii, umanitatea este lăsată deoparte. Motivele unei asemenea decizii de ”triere” şi-ar putea găsi raţiuni proprii, în tragedia consemnată în scrisoarea medicilor de la spitalul din Bergamo, din martie acest an, dată la care, coincidenţă sau nu, s-au stabilit şi aceste norme în Elveţia. Medicii anunţau atunci într-un mesaj tulburător că ”spitalul este contaminat,  epidemia a scăpat de sub control”, iar ”persoanele în vârstă nu sunt resuscitate şi mor singure”. În acest context care se poate repeta, reprezentantul medicilor dintr-un canton elveţian spunea că crititeriile stabilite de înaltele foruri medicale din ţară pentru accesul la terapia intensivă reprezintă o ”garanţie pentru medicii şi pacienţii înşişi, care nu vor să fie supuşi unui tratament suplimentar”. Adică a acelor pacienţi care doresc să moară. Dar, cum faci cu restul? Cît de inuman poţi să fii, să spui unui om că viaţa lui, cîtă a mai rămas, nu mai contează?

În România nu există o asemena atitudine în faţa morţii. ”Spiritul mioritic”, despre care se spune că ne-ar caracteriza e contrazis de lupta românilor pentru fiecare ceas al vieţii lor şi al membrilor familiilor lor, cu încrîncenare, pînă în ultima clipă. Nu există decît foarte rare şi particulare cazuri în care se cedează, cu uşurinţă, în faţa morţii. Tocmai de aceea la noi, dacă medicii vor fi puşi să aleagă, pur şi simplu nu o vor face. Într-o situaţie de criză nu se va acţiona raţional, ci sălile de terapie intensivă nu se vor umple pe criterii ”ştiinţifice”, ci pe principiul ”primul venit, primul servit”.

Nu e eficient, dar e mult mai uman, ca şi speranţa într-o minune. E ceea ce face diferenţa, de fapt, între ”patriarhalismul” nostru balcanic-ortodox atît de blamat şi raţionalismul Occidentului. Şi, nu ştiu de ce, dar mi se pare că socoteală ”contabil-bancară” a şanselor la viaţă e una inumană, în raport cu alegerea bazată pe instinctul istoric şi pe credinţă. Cea din urmă n-o fi tocmai raţională, dar e etică. E ceea ce-i deosebeşte pe oameni de maşini.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0509521536.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0509521536-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Elveţia are o populaţie de aproape 8,7 milioane de locuitori şi a avut peste 6.500 infectări înregistrate vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori (cînd s-a atins un vîrf al îmbolnăvirilor)....