Reprezentanţii Prefecturii Suceava citează, într-un comunicat transmis marţi, analize epidemiologice internaţionale potrivit cărora se estimează pentru România un maxim de cazuri COVID-19 la sfârşitul lunii noiembrie, când se aşteaptă o triplare a necesarului de paturi.

În acel moment este posibil să fie necesară o capacitate de cazare de aproximativ 900 de locuri, ambele spitale fiind depăşite.

„Printr-o decizie a DSP Suceava de a dedica 10% din fiecare unitate sanitară pentru patologia Covid, se obţine un număr suplimentar de 260 paturi, aspect ce a fost discutat cu managerii tuturor unităţilor medicale din judeţ în şedinţe ale CJSU anterioare”, spun reprezentanţii Prefecturii Suceava.

Conform precizărilor reprezentanţilor Spitalului Judeţean Suceava, obţinerea unei capacităţi suficiente de cazare şi tratare a cazurilor Covid-19 presupune dedicarea unui număr mult mai mare de paturi în unele unităţi sanitare. În acelaşi timp, trebuie menţinută o capacitate de tratare a patologiei non-COVID la nivelul judeţului în unitatea cea mai performantă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava fiind principala unitate spitalicească din judeţ, cu o capacitate de cazare de 1200 locuri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0504430504-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0504430504-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Reprezentanţii Prefecturii Suceava citează, într-un comunicat transmis marţi, analize epidemiologice internaţionale potrivit cărora se estimează pentru România un maxim de cazuri COVID-19 la sfârşitul lunii noiembrie, când se aşteaptă o triplare a necesarului de paturi. ...