Un vot „da” la ambele referendumuri ar face ca naţiunea cu 5 milioane de locuitori să devină una dintre cele mai liberale ţări din lume. Sondajele indică faptul că referendumul privind eutanasia probabil va trece, în timp ce rezultatul măsurii privind marijuana rămâne incert.

Cele două referendumuri se desfăşoară în acelaşi timp cu votul pentru parlament. Drept urmare, referendumurile au fost oarecum umbrite atât de campaniile politice, cât şi de epidemia de coronavirus din acest an.

În cursa politică, premierul Jacinda Ardern pare să câştige un al doilea mandat în funcţie, Partidul Laburist aflându-se în sondaje cu mult în faţa Partidului Naţional condus de Judith Collins.

Eutanasia s-ar aplica persoanelor aflate în stadii terminale de boală, sunt susceptibile de a muri în următoarele şase luni şi trăiesc suferinţe „insuportabile”.

Ţările care permit anumite forme de eutanasie sunt Olanda, Luxemburg, Canada, Belgia şi Columbia.

Liberalizarea consumului de marijuana le-ar permite oamenilor să cumpere până la 14 grame (0,5 uncii) pe zi şi să cultive două plante. Alte ţări care au legalizat marijuana recreativă sunt Canada, Africa de Sud, Uruguay şi un număr de state americane.

Rezultatele ambelor referendumuri vor fi anunţate pe 30 octombrie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7426279-hepta-mediafax-foto-abacapress-hepta.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7426279-hepta-mediafax-foto-abacapress-hepta-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un vot „da” la ambele referendumuri ar face ca naţiunea cu 5 milioane de locuitori să devină una dintre cele mai liberale ţări din lume. Sondajele indică faptul că referendumul privind eutanasia probabil va trece, în...