Am aşteptat ceva, un semn că, dincolo de interesul său de a-şi vedea îngropaţi inamicii politici din PSD, pînă cînd se vor ivi apoi alţii, se mai află măcar o sclipire de empatie cu noi, poporul. Dar nu. Nimic. Acelaşi limbaj rece, distant, străin. N-a transmis niciun sentiment. Am avut sentimentul că privesc, prin ecranul televizorului, mulţimea vidă.

 

Şi am tot interesul, ca persoană, să aflu cîte ceva din cele ce se mai întîmplă, mai ales cu Covid-ul. Sînt, de duminică seara încoace, cînd am fost înştiinţat de un prieten că are Covd-19, autoizolat la domiciliu, în carantină. Am sunat, conştiincios, luni dimineaţa la medicul de familie, care mi-a transmis un formular ce trebuia completat şi trimis mai departe la Direcţia de Sănătate Publică. Zis şi făcut, l-am completat cu sîrg. Dar trebuia semnat, scanat şi trimis mai departe – ceea ce, neavînd acasă aşa ceva, a trebuit să rog pe cineva să meargă pînă la colţ unde se află un Xerox. A mers, a printat. S-a întors. Am semnat. S-a dus din nou, a scanat declaraţia, a pus-o pe stick. Dar, dacă n-aş fi avut pe cine trimite? M-am întrebat cît am aşteptat, ce se întîmplă cu oamenii de pe la sate, care n-au nici laptop, nici internet. Cum sînt luaţi în evidenţă ei? Cine ştie de soarta lor?

 

Am trimis deci formularul completat, cu cîteva rînduri în preambul, în care anunţam circumstanţele în care a avut loc contactul cu prietenul meu, care a fost pe durata mai lungă a cîtorva zile, chiar înainte cu 48 de ore ca lui să-i fie recoltat testul Covid. Slavă Domnului, încă nu am niciun simptom, precum nu am niciun semn nici de la autorităţi. Nici măcar o confirmare că mailul meu a ajuns undeva, a fost deschis şi citit de cineva. Pot să stau mult şi bine în casă, sau aş fi putut să mă duc în pelerinaj la Sfînta Parascheva, dacă voiam – acum simt, pe propria-mi piele, ce înseamnă liberul arbitru.

 

Sînt un cetăţean responsabil. Conştiincios, stau şi aştept. Am considerat că n-am de ce să dau şi telefon la DSP – atîta vreme cît am trimis pe adresa transmisă de medicul de familie, [email protected], toate coordonatele şi datele privind situaţia mea. Pe măsură ce trece timpul, am un sentiment tot mai acut de zădărnicie. De zădărnicie a combaterii virusului, de către autorităţile din ţara noastră, unde instituţiile, croite de-andoaselea de la startul prost luat în decembrie 1989, cînd ”emanaţii” care au umplut ”vidul de putere” au încercat din răsputeri să salveze ”faţa umană” a comunismului, fără perspectivă istorică şi fără să ştie că şi la răsărit acesta îşi trăia ultimele ceasuri.

 

Am fost, atunci ca şi acum, cu un pas în urma istoriei. Continuăm cu promovarea în fruntea destinelor noastre a unor persoane care n-au nimic comun cu competenţa. La noi, coronavirsul nu a creat haosul, ci l-a scos la iveală. Acum, cînd începe ”marea ciolaniadă” a listelor pentru parlamentare, odată cu relansarea cotroverselor privind data alegerilor, care, conform ultimei decizii a Curţii Consituţionale nu mai sunt stabilite de Klaus Iohannis şi ”guvernul său”, ci de către Parlament, se încing din nou apele politicii. Dar nici coronavirusul nu se lasă mai prejos. Am atins un vîrf al îmbolnăvirilor, taman atunci cînd se fac două săptămîni de la alegerile locale, deşi un preşedinte care ne crede doar telespectatori placizi şi lipsiţi de creier ai conferinţelor sale din prime time, ne repetă într-una că a vota e tot una cu a merge după pîine. Atunci, de ce a merge la Sfînta Parascheva, n-a fost totuna cu a vota? Tot mască, tot distanţare, numai că, în loc de urnă, un baldachin scos în faţa unei catedrale – nici măcar înăuntrul unei săli de clasă, unde vrînd-nevrînd tot se află 15-20 de oameni deodată. Şi, unii dintre ei, pentru mult timp.

 

Cum să combaţi, la noi, răspîndirea unui virus, cum să aduci populaţia la un numitor comun, cînd propria politică, afişată în toate situaţiile, a fost una a dezbinării? Pentru ca să fii ascultat, oamenii trebuie să aibă încredere în tine, să vorbeşti pe limba lor şi să fii crezut de toţi, indiferent de opţiunile politice, dar nu mai au, domnule preşedinte. Şi această neîncredere în primul om din stat s-a răsfrînt, din păcate, şi asupra ”guvernului său”. Sau, cum să spui că vii cu un suflu nou în viaţa politică, atunci cînd tocmai la USR-PLUS a început cea mai aprigă bătălie din cadrul ”ciolaniadei” naţionale pentru posturi în parlament?

 

Ţară a jumătăţilor de măsură, ţară a veşnicului compromis, a amantei, a şoferului, a colegului de lojă masonică ”plantat” chiar şi în fruntea unor instituţii atît de importante precum cele care privesc securitatea naţională, pentru că, de, e coleg de partid, de reţea de ”sifonare” a banilor de la stat la partid, la grup, la persoană, România îmi pare pe zi ce trece secătuită. Nu doar de resurse, ci mai degrabă secătuită politic, de oameni adevăraţi şi sănătoşi la cap.    

   

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7565638-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/7565638-mediafax-foto-eduard-vinatoru-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
  Am aşteptat ceva, un semn că, dincolo de interesul său de a-şi vedea îngropaţi inamicii politici din PSD, pînă cînd se vor ivi apoi alţii, se mai află măcar o sclipire de empatie...