Primarului oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat că 13.500 de bilete gratuite pentru transportul public au fost emise pentru cei care au făcut câte 20 de genuflexiuni în cadrul primei staţii smart de autobuz din România, inaugurată la sfârşitul lunii septembrie, la Cluj.

Imaginea articolului Genuflexiuni contra unui bilet gratuit de autobuz. Boc a făcut bilanţul primei luni de la inaugurarea staţiei sport

Genuflexiuni contra unui bilet gratuit de autobuz. Boc a făcut bilanţul primei luni

„270.000 genuflexiuni executate, 27.000 minute de mişcare şi aproximativ 216.000 calorii arse – acestea sunt câteva cifre cheie la finalul implementării proiectului-pilot denumit simbolic prin care, la 20 genuflexiuni executate un roboţel emite 1 tichet, valabil pentru transportul în comun (urban)”, a anunţat primarul Emil Boc pe pagina lui de Facebook.

Conform acestuia, au fost emise până acum 13.500 de bilete la staţia amplasată pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca. Primarul anunţă că proiectul va continua.

„Datorită acestui răspuns pozitiv al clujenilor, vom continua iniţiativa alături de echipa Sports Festival, şi mulţumită partenerilor care s-au alăturat programului din mediul privat”, a anunţat edilul.

Staţia, inaugurată la sfârşitul lunii septembrie, funcţionează foarte simplu. Cei care vor să obţină un bilet trebuie să facă în faţa unui robot 20 de genuflexiuni.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Primarului oraşului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat că 13.500 de bilete gratuite pentru transportul public au fost emise pentru cei care au făcut câte 20 de genuflexiuni în cadrul primei staţii smart de autobuz din România, inaugurată la sfârşitul lunii septembrie, la Cluj. ...