După ce Ministrul Sănătăţii a spus recent că medicii de familie trebuie să mergă acasă la pacienţii asimptomatici pentru a-i îngriji, medicii şi-au arătat mâhnirea referitor la această situaţie.

Fără echipamente de protecţie şi maşini decontaminate, ucideţi corpul medical, a fost strigătul lor imediat după vestea asta.

Paie pe foc a mai pus într-o emisiune televizată şi Virgil Guran, consilier al Premierului. Iată ce a spus după ce a auzit de nemulţumirea medicilor:

“Trebuie să iei măsuri, dacă nu eşti ferm vei pierde. Şi trebuie să înţeleagă toată lumea. Cine vrea să trimită medici să moară? (…) Ce să facem? E ca la militari, îi trimiţi la război, mai mor unii dintre ei, din păcate.”

La final însă, s-a făcut pace. Consilierul şi-a cerut scuze, iar medicii nu vor merge acasă la pacienţi. Uite cum va fi, de fapt:

„Eu nu cred că vreo ţară normală îşi trimite oamenii la moarte, având în vedere ce resurse de personal are ţara asta. Na, ce să zic, omul mai scapă…sunt şi alţii care au plătit pentru expresii de genul acesta

Realitatea este că este în vigoare un Ordin de mai bine de o lună, semnat de dl Ministru, care spune că monitorizarea la domiciliu a pacienţilor are nu au dorit să se interneze sau s-au externat şi sunt pozitivi, se face prin teleconferinţă, de către medicul de familie, deci nu e nimic nou pentru noi”, a afirmat  dr. Sandra Alexiu, medic de familie. 

Specialistul crede că ar fi foarte utilă în această perioadă existenţa unor caravane mobile în care aceşti pacienţi să poată face radiografii pulmonare, mai ales în zonele cu deficit de medici şi spitale 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0504430504.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/profimedia-0504430504-300x300.jpgrootstireaUncategorised
După ce Ministrul Sănătăţii a spus recent că medicii de familie trebuie să mergă acasă la pacienţii asimptomatici pentru a-i îngriji, medicii şi-au arătat mâhnirea referitor la această situaţie. Fără echipamente de...