„Înţelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităţilor sunt justificate exclusiv de creşterea alarmantă a numărului de pacienţi cu Covid, de necesara prevenire şi diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secţiilor ATI din spitale.

Din perspectiva prezervării unor libertăţi intangibile, precum fundamentala libertate religioasă, considerăm că măsurile sprijinite pe raţiuni medicale cu impact public trebuie luate cu maxim discernământ şi atentă bunăvoinţă, astfel încât ele să nu conducă la afectarea acestor libertăţi, la contrarierea şi tulburarea oamenilor credincioşi care compun majoritatea copleşitoare a societăţii româneşti.

Măsurile ce se impun ca strict necesare trebuie justificate în mod onest de raţiuni sanitare foarte limpezi, precum şi de probe indubitabile legate de respectarea sau nerespectarea regulilor în anumite locuri sau instituţii.

Bisericile sunt prin natura lor spaţii ale decenţei, curăţeniei şi ordinii, nu ale dezordinii. Desigur, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măştii în anumite momente şi la păstrarea distanţei de 1,5 m între persoane se impun inclusiv în spaţiile liturgice şi trebuie riguros respectate. Ceea ce în toată perioada de până acum s-a făcut în mod exemplar în cadrul tuturor cultelor religioase din România.

Biserica Ortodoxă Română a fost şi rămâne implicată într-un mod fără precendent şi fără termen de comparaţie inclusiv în plan caritabil, prin ajutorul consistent oferit persoanelor vulnerabilizate de pandemie, dar şi multor spitale din România”, arată comunicatul Patriarhiei.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis că organizarea de manifestări cu ocazia sărbătorilor religioase va fi permisă numai cu participarea oamenilor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea respectivă.

Sărbătorile Iaşului şi manifestările legate de sărbătoarea Sfintei Parascheva trebuie gestionate „cu anumite reţineri”, declara recent ministrul Nelu Tătaru.

Mare sărbătoare ortodoxă: Sfânta Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită pe 14 octombrie, când este hramul. În acea zi, Iaşiul se transformă în cel mai mare centru de pelerinaj din ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/doxologia.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/doxologia-300x300.jpgrootstireaUncategorised
„Înţelegem, desigur, că noile măsuri ale autorităţilor sunt justificate exclusiv de creşterea alarmantă a numărului de pacienţi cu Covid, de necesara prevenire şi diminuare a îmbolnăvirilor ce pot conduce sau au condus deja la excedarea secţiilor...