Vaccin salvator sau cal troian? Asta se întreabă americanii după ce au aflat că Rusia vrea să-l ajute pe Donald Trump să scape de coronavirus. Şeful Institutului Gamaleya, care a dezvoltata vaccinul Sputnik-V, a făcut anunţul.

“Dacă îşi vor întoarce oficial faţa către autorităţile din Rusia, îi vom putea ajuta,” spune Alexander Gintsburg, şeful Intitutului Gamaleya.

 

Vaccinul care a primit numele după satelitul care ajunge în Spaţiu în 1957 este în faza a treia de teste. Acesta lucru s-a datorat intervenţiei lui Putin. Până pe 11 august când a fost anunţat de preşedintele rus, vaccinul Sputnik V era unul dintre peste 100 de proiecte din întreaga lume. A primit însă aprobare după teste pe 80 de persoane, majoritatea personal militar. Acum a ajuns şi în afara ţării, în Belarus. Până la finalul lunii octombrie va fi publicat un raport parţial după faza a treia de testare.

 

În ciuda faptului că timp a fost destul de scurt, ne-am asigurat că respectăm toate procedurile de siguranţă. Vreau să subliniez că testele pentru vaccin au loc în mai multe centre, în special în Rusia. Noi avem un grup de 100 de voluntari,” a explicat Dmitry Pinevich, ministrul Sănătăţii din Belarus. 

 

Rusia nu este singura ţară în faza treia a testării. Conform New York Times, sunt 11 vaccinuri ajunse în această fază. Şi doar cinci dintre ele sunt aprobate pentru a fi folosite limitat.

 

VACCINURI APROBATE PENTRU FOLOSIRE LIMITATĂ

 

CanSino Biologics – China

Gamaleya Research Institute – Rusia

Sinovac Biotech – China

Wuhan Institute of Biological Products – China

Sinopharm – China

 

Compania germană BioNTECH care lucrează alături de Pfizer, companie cu sediul la New York, a obţinut un contract de 1.9 miliarde de dolari de la Administraţia Trump pentru 100 de milioane de doze care să fie livrate până în luna decembrie. Însă abia în săptămânile următoare vom afla dacă acest vaccin funcţionează împotriva coronavirusului.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/sputnika.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/10/sputnika-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Vaccin salvator sau cal troian? Asta se întreabă americanii după ce au aflat că Rusia vrea să-l ajute pe Donald Trump să scape de coronavirus. Şeful Institutului Gamaleya, care a dezvoltata vaccinul Sputnik-V, a făcut anunţul....