Fraudă. Acesta e cuvântul pe care-l auzi de duminică seara, când urnele s-au închis. După scandalul de la Sector 1, care încă nu s-a încheiat, PSD vine cu altă plângere.

Acuză furt de proporţii. Sorin Grindeanu a prezentat documente care demonstrează fraudarea. Hoţii strigă hoţii, a spus Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD. El a venit cu trei exemple: numărul de voturi înregistrate de membrii din secţia de votare diferă de cele date de Autoritatea Electorale Permanentă.

„Există o diferenţă între numărul persoanelor care au votat şi cele identificate cu semnătura şi buletinul pe liste”, a spus prim-vicepreşedintele PSD. Grindeanu a arătat şi procese verbale, despre care spune că nu arată în regulă.

Grindeanu a spus că sunt doar câteva exemple, dar social-democraţii au un dosar întreg pe care vor să îl dezvăluie. Ei vor renumărarea voturilor, pentru a înlătura suspiciunile.

Îţi readuc aminte că PSD a cerut renumărarea şi la Sectorul 1, dar USR-PLUS spune că nu există bază legală pentru acest lucru.

 

1.pdf by Mediafax.ro

 

2.pdf by Mediafax.ro

3.pdf by Mediafax.ro

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7593116-mediafax-foto-emanuel-titus-iliesi.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7593116-mediafax-foto-emanuel-titus-iliesi-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Fraudă. Acesta e cuvântul pe care-l auzi de duminică seara, când urnele s-au închis. După scandalul de la Sector 1, care încă nu s-a încheiat, PSD vine cu altă plângere. Acuză furt de proporţii....