Un număr de 28 de judeţe se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică de luni seară până marţi la prânz, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. De marţi după-amiază până vineri, ANM anunţă ploi îndeosebi în jumătatea de nord a ţării.

Avertizarea intră în vigoare luni la ora 18:00 şi expiră marţi la ora 12:00 şi anunţă instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ.

În Oltenia, Moldova şi local în Muntenia, Transilvania şi Maramureş vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25…35 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi în zona de munte, 40…60 l/mp.

Ploi şi manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în restul teritoriului, iar în sud-est şi vest vor fi intensificări temporare ale vântului, cu rafale în general de 45…55 km/h.

Avertizarea vizează judeţele Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Dolj, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Caraş Severin, Hunedoara , Botoşani, Iaşi, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău, Teleorman şi Olt.

Începând de marţi după-amiază şi până vineri, va ploua însemnat cantitativ îndeosebi în jumătatea de nord a ţării.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Un număr de 28 de judeţe se vor afla sub Cod galben de instabilitate atmosferică de luni seară până marţi la prânz, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie. De marţi după-amiază până vineri,...