Epidemia de COVID 19 produce efecte mai puţin vizibile au precizat psihologii care în ultima perioadă au constata că foarte multe persoane au probleme. Tinerii şi cadrele medicale reprezintă categoriile cele mai expuse.

Din ce în ce mai mulţi tineri au probleme psihologice din cauza stresului provocat de epidemia de COVID 19. De asemenea, în ultimele luni la specialişti au apelat numeroase cadre medicale epuizate din cauza efortului depus în spitale.

„Adresabilitatea a crescut în sistemul public şi privat. Este vorba despre multe solicitări din partea părinţilor pentru copiii lor cu anxietate, depresie, tulburare de adaptare. Noi, psihologii, avem din ce în ce mai multe solicitări din partea cadrelor medicale care sunt epuizate după efortul de săptămâni, de luni şi asta este o realitate asupra căreia ar trebui să ne aplecăm serios de tot”, a declarat psihologul Mihaela Bucuţă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/2851186-publimedia-shutterstock.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/2851186-publimedia-shutterstock-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Epidemia de COVID 19 produce efecte mai puţin vizibile au precizat psihologii care în ultima perioadă au constata că foarte multe persoane au probleme. Tinerii şi cadrele medicale reprezintă categoriile cele mai expuse. ...