Dintre aceştia, 13 sunt susţinuţi de partide politice, iar doi sunt independenţi, în timp ce două formaţiuni politice au depus liste doar pentru consilieri locali. 

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, candidează, din partea PNL, pentru al treilea mandat. Acesta este neschimbat în 2012, iar anterior fusese senator în mandatul 2008-2012 şi rector al Universităţii Politehnica din Timişoara în perioada 2004-2012. La Consiliul Judeţean, liberalii îl susţin pe Alin Nica, primar al comunei Dudeştii Noi timp de 16 ani.

Din partea USR-PLUS, la Primăria Timişoarei candidează Dominic Fritz, cetăţean german venit în 2003 în România. Acesta a lucrat în administraţia publică din Germania. Pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, USR-PLUS îl susţine pe liderul USR Timiş, Cristian Moş.

Din partea PSD va candida pentru Primăria Timişoara Voichiţa Lăzureanu, fostul manager al Spitalului de Boli Infecţioase “Victor Babeş”, iar pentru şefia administraţiei judeţene şi-a depus candidatura actualul lider al CJ, Călin Dobra.

În ordinea de pe buletinul de vot, la primăria municipiului Timişoara sunt următorii candidaţi:

Nicolae Robu (candidat la primăria Timişoara din partea PNL)

Marius-Lucian Craina (candidat la primăria Timişoara din partea Pro România)

Alexandru Mutruc (candidat la primăria Timişoara din partea PMP)

Imre Farkas (candidat la primăria Timişoara din partea UDMR)

Adrian Popescu (candidat la primăria Timişoara din partea ALDE)

Elena-Voichiţa Lăzureanu (candidat la primăria Timişoara din partea Alianţei PSD-PPU (sl))

Florin Bodnărescu (candidat la primăria Timişoara din partea PNR)

Dumitru Moroianu (candidat la primăria Timişoara din partea PRM)

Gabriel-Dorel Tomescu (candidat la primăria Timişoara din partea Partidul Verde)

Petrică Folică (candidat la primăria Timişoara din partea Partidul Rezist)

Marian-Gheorghe Cucşa (candidat la primăria Timişoara din partea PRR)

Dominic Samuel Fritz (candidat la primăria Timişoara din partea USR-PLUS)

Ovidiu-Marcel Sîrbu (candidat la primăria Timişoara din partea RE:START România)

Mugur-Lucian Serdean (candidat independent la primăria Timişoara)

Ilie-Vasile Sîrbu (candidat independent la primăria Timişoara)

Rezultatele alegerilor locale din 2016 pentru primăria Timişoara

Prezenţa la vot în 2016 a fost cea mai slabă după Bucureşti, de 40.87 %.

La alegerile locale din iunie 2016, Nicolae Robu a câştigat al doilea mandat la primăria Timişoara, cu 52,9% din voturile valabil exprimate ale electorilor prezenţi la urne, potrivit rezultatelor finale.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7382716-mediafax-foto-mihai-dascalescu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7382716-mediafax-foto-mihai-dascalescu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Dintre aceştia, 13 sunt susţinuţi de partide politice, iar doi sunt independenţi, în timp ce două formaţiuni politice au depus liste doar pentru consilieri locali.  Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, candidează, din partea PNL, pentru...