Unii miliardari ai lumii s-au îmbogăţit şi mai mult de pe urma crizei COVID.

Eric Yuan ţi-a făcut viaţa mai uşoară în pandemie. Şi tu şi eu folosim Zoom foarte des zilele astea. Tocmai din acest motiv, acţiunile Zoom au crescut cu peste 500%, aducandu-i lui Eric o avere de 11 miliarde de dolari.

Reed Hastings te-a ajutat să nu te plictiseşti în lockdown. Netflix are acum aproximativ trei milioane de abonamente lunare în plus. Hastings are o avere de 4,9 miliarde de dolari, după spusele Forbes.

Cum a fost mai greu să te întâlneşti cu alte persoane în ultima vreme, o aplicaţie prin care să poţi să cumperi şi să vinzi maşini online a fost numai bună. De aceea Ernest Garcia III, deţinătorul Carvana, are o creştere a acţiunilor cu 77% în ultima perioadă. Averea lui este de 6,2 miliarde de dolari, zice Forbes.

Pe de altă parte, alţii n-au reuşit să treacă cu brio peste perioada asta.

Micky Arison deţine Carnival Corp. Anul ăsta să mergi în croazieră nu a prea fost o opţiune, aşa că averea lui a scăzut cu 31%. Chiar şi aşa, rămâne în conturi cu 5,6 miliarde de dolari.

O mare parte din averea lui Edward DeBartolo Jr se datorează Simon Property Group, unul dintre principalii deţinători de mall-uri din SUA. Acţiunile au scăzut anul acesta cu 60%. Conform Forbes, averea lui este acum de 1,8 miliarde de dolari.

Harold Hamm are afaceri cu petrol de ani de zile. Averea lui a scăzut la  3,7 miliarde de dolari din cauza crizei, asta după ce acţiunile companiei lui au scăzut şi ele cu 43%.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/ceos.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/ceos-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Unii miliardari ai lumii s-au îmbogăţit şi mai mult de pe urma crizei COVID. Eric Yuan ţi-a făcut viaţa mai uşoară în pandemie. Şi tu şi eu folosim Zoom foarte des zilele astea. Tocmai...