Multe case din Micul Paris au fost proiectate de arhitecţi francezi.

Dacă nu stai blocat în trafic, dacă ai timp să te plimbi în centru, Bucureştiul chiar e un oraş cu farmec. Plin de clădiri cu poveşti. Piaţa Unirii, prin care treci zilnic, a pornit de la o hală de carne.

 

Parcul Cişmigiu s-a dezvoltat în jurul cişmelelor de apă. Dar cum „mai nou” nu înseamnă întotdeauna „mai bine”, cele mai multe dintre localităţile de la noi nu doar că nu îşi valorifică istoria. O îngroapă cu bună ştiinţă. De aceea îţi propun să ne uităm în urmă.

 

Îţi arăt acum câteva crâmpeie din trecutul Micului Paris.

 

De pe cheiul Dâmboviţei până la Cişmigiu, din Piaţa Universităţii până la Ateneu, oraşul tot îţi spune o poveste. Pe care tu eşti de multe ori prea grăbit să o asculţi

 

1.     Biserica Stavropoleos , 1856. ÎNĂLŢATĂ ÎN 1724, ÎN TIMPUL DOMNIEI LUI NICOLAE MAVROCORDAT

 

2.     PALATUL REGAL. 1812- FOSTA CASĂ GOLESCU. GĂZDUIA ACTIVITĂŢILE FAMILIEI REGALE. 1944 BOMBARDATĂ, DUPĂ ABDICAREA REGELUI MIHAI – MUZEUL NAŢIONAL DE ARTĂ AL ROMÂNIEI

 

3.      ARC DE TRIUMF – CONSTRUCŢIE PROVIZORIE, 1878, AU FOST RIDICATE MAI MULTE ARCURI DE TRIUMF, CEL REAL – 1922/ COMEMOREAZĂ PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

 

4.      MAGAZINUL EUGENIEI PANTAZI ŞI HOTEL CONTINENTAL, 1905/ MOMENTE ISTORICE UNICE: ARESTAREA LUI OSMAN PAŞA/ DISCURSUL REGELUI MIHAI DE LA BALCON

 

5.     STRADA LIPSCANI, 1937/ LIPSCAN = NEGUSTOR CARE VINDEA PE PIEŢELE ROMÂNEŞTI/ MĂRFURI ADUSE DE LA LIPSCA (LEIPZIG)

 

6.      CIŞMIGIU, 1937/ CEA MAI VECHE GRĂDINĂ PUBLICĂ DIN BUCUREŞTI/ A PORNIT DE LA DOUĂ CIŞMELE CERUTE DE ALEXANDRU IPSILANTI

 

7.     PIAŢA SĂLII PALATULUI R.P.R , 1962

 

8.     ATENEUL ROMÂN, 1968, AN FINALIZARE 1888, „DAŢI UN LEU PENTRU ATENEU!”

9.     CALEA MOŞILOR LA COLŢUL CU VENEREI, 1976, DENUMITĂ DUPĂ UN DRUM, CARE DUCEA LA UN TÂRG, ORGANIZAT LA MOŞII DE VARĂ

 

10.  HALA MARE, 1927 – ACTUALA PIAŢA UNIRII, CONSTRUITĂ ÎN VREMEA LUI CUZA, PENTRU COMERCIALIZAREA CĂRNII/ ERA CEA MAI MARE CONSTRUCŢIE DIN CAPITALĂ. SE MAI CONSTRUIESC HALE: PEŞTE, PĂSĂRI, FRUCTE, BRÂNZĂ

 

11.  FOIŞORUL DE FOC, 1929, CONSTRUIT ÎN 1890 CA TURN DE APĂ/ NU AU AVUT POMPE PENTRU A-L UMPLE. DEVINE MUZEU AL POMPIERILOR

 

12.  CALEA VICTORIEI, 1943

 

13.  UNIVERSITATEA, 1944

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Multe case din Micul Paris au fost proiectate de arhitecţi francezi. Dacă nu stai blocat în trafic, dacă ai timp să te plimbi în centru, Bucureştiul chiar e un oraş cu farmec. Plin de...