Poliţia Capitalei anunţă, sâmbătă, că bărbatul a fost prins cu sprijinul poliţiştilor din oraşul Chitila.

Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere legală.

Vineri, poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi în judeţul Ilfov şi au condus la audieri doi bărbaţi bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată.

Cercetările s-au declanşat după ce la data de 29 iunie, o persoană ar fi pătruns fără drept într-un apartament din Sectorul 2 profitând de faptul că uşa era neasigurată.

Totodată, o altă persoană ar fi pătruns concomitent în locuinţă coborând în rapel pe o frânghie fixată pe acoperişul blocului.

Cele două persoane, ar fi imobilizat pe un bărbat care locuia în respectivul apartament după ce ar fi pretins că sunt poliţişti.

Cei doi ar fi sustras ulterior bunuri şi bani cauzând un prejudiciu estimat la suma de 13.000 de lei.

Aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi au fost trimişi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0401959975.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/profimedia-0401959975-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Poliţia Capitalei anunţă, sâmbătă, că bărbatul a fost prins cu sprijinul poliţiştilor din oraşul Chitila. Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor cu propunere legală. Vineri, poliţişti ai Serviciului de Investigare...