Curtea Europeană de Justiţie a respins apelul companiei spaniole de ciclism Massi şi a oficiului UE de proprietate intelectuală EUIPO.

Fotbalistul Barcelonei şi-a folosit pentru prima dată numele drept marcă de îmbrăcăminte sportivă în 2011.

Dar compania Massi a susţinut că asemănarea dintre logo-urile lor ar provoca confuzie.

Curtea Europeană de Justiţie a admis că reputaţia jucătorului ar putea fi luată în considerare atunci când se analizează dacă publicul va fi capabil să facă diferenţa dintre cele două mărci.

Procedând astfel, a confirmat o decizie a Tribunalului General al UE din 2018 potrivit căreia fotbalistul era prea cunoscut pentru a se putea produce confuzie.

Compania Massi, care vinde îmbrăcăminte şi echipamente pentru ciclism, a avut succes în primă instanţă, dar a pierdut atunci când Lionel Messi a făcut recurs.

Messi, în vârstă de 33 de ani, care poartă tricoul numărul 10, a fost desemnat de şase ori jucătorul anului şi este cel mai bine plătit fotbalist din lume, potrivit Forbes. Câştigurile sale totale pentru 2020 sunt de 126 milioane de dolari.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/messi-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/messi-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Curtea Europeană de Justiţie a respins apelul companiei spaniole de ciclism Massi şi a oficiului UE de proprietate intelectuală EUIPO. Fotbalistul Barcelonei şi-a folosit pentru prima dată numele drept marcă de îmbrăcăminte sportivă în...