Un băiat în vârstă de opt ani, diagnosticat cu COVID-19, este internat în stare gravă în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Gomoiu din Bucureşti. Este primul copil din România aflat în stare gravă, după ce s-a infectat cu acest virus.

Imaginea articolului Primul copil român, bolnav de COVID-19, internat în stare gravă la ATI, în Bucureşti

Primul copil român, bolnav de COVID-19, internat în stare gravă la ATI, în Bucureşti

Potrivit medicilor din spital, starea lui este stabilă, dar plămânii copilului sunt foarte afectaţi.

Copilul a fost diagnosticat cu Sindromul Kawasaki, o afecţiune asociată micuţilor infectaţi cu COVID-19.

Simptomele au apărut în weekend, când băiatul de opt ani a început să facă febră şi să nu se simtă bine. El a fost internat, iniţial, la Spitalul din Buzău, însă starea lui s-a agravat, motiv pentru care a fost transferat la o unitate medicală din Capitală.

Miercuri, la nivel naţional, au fost raportaţi peste 1.700 de oameni infectaţi cu coronavirus în 24 de ore, acesta fiind cel mai negru bilanţ de până acum.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Un băiat în vârstă de opt ani, diagnosticat cu COVID-19, este internat în stare gravă în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Gomoiu din Bucureşti. Este primul copil din România aflat în stare gravă, după ce s-a infectat cu acest virus. ...