Să începem cu datele aşa-zis „tehnice” ale acestei cărţi masive, publicată simultan în douăzeci de limbi şi în cincizeci de ţări (inclusiv la noi) şi care a stârnit enormă vâlvă. Le oferă chiar autorul: cartea este rezultatul unei investigaţii făcute pe teren vreme de patru ani, în Italia şi alte treizeci de ţări; au fost realizate 1500 de interviuri; printre cei intervievaţi se numără 41 de cardinali, 52 de episcopi şi monseniori, 43 de nunţii apostolici, secretari de nunţiaturi sau ambasadori străini, 11 gărzi elveţiene şi mai bine de două sute de preoţi catolici şi seminarişti. Prin urmare, aproape toate informaţiile din acestă carte sunt de primă mână. Şi se referă la perioada ultimilor patru papi – concluziile sunt cu mult mai largi. 

„<> se bazează pe fapte, citate şi surse riguroase şi exacte. Majoritatea interviurilor realizate au fost înregistrate cu acordul interlocutorilor sau au fost făcute în prezenţa unui investigator ori traducător care a fost martor; în total, dispun de aproape patru sute de ore de înregistrare.” Într-o anchetă de acest tip, autorul nu şi-ar fi putut duce la bun sfârşit munca, fără o echipă de peste 60 de colaboratori, traducători, consilieri şi investigatori. „Cartea nu se bazează pe niciun zvon, pe nicio insinuare, per nicio bârfă. Sunt numai fapte, adesea brute. Am avut acces la nenumărate surse adunate din peste 300 de pagini de documente, publicate gratuit online. Aceste surse includ şi mai bine de 2000 de documente de arhivă, adunate în treizeci de ţări, mii de documente declasificate ale Departamentului de Stat american, telegrame diplomatice confidenţiale, rapoarte ale poliţiei sau minute ale proceselor juridice.”

Concluzia: „Din punctul meu de vedere, nimeni nu poate înţelege Vaticanul şi Biserica Catolică fără cheia lecturii homosexuale.” „A fi homosexual la Vatican este simplu, banal şi chiar încurajat; dar cuvântul, vizibilitatea sunt interzise. A fi homosexual discret, înseamnă <>”
Scriu editorii români; „Celibatul preoţilor catolici, interzicerea de către Biserică a folosirii metodelor de contracepţie, muşamalizarea abuzurilor sexuale, demisia papei Benedict al XVI-lea, misoginia clerului, eliminarea vocaţiilor sacerdotale, rezistenţa faţă de reformele papei Francisc – toate acestea au un punct comun. Un secret bine păstrat de multă vreme poartă un nume biblic: Sodoma, oraşul distrus de Dumnezeu ca pedeapsă pentru homosexualitatea locuitorilor lui. Or, astăzi, Vaticanul ocroteşte cea mai mare comunitate homosexuală din lume. Această lucrare dezvăluie faţa neştiută a Bisericii: un sistem clădit, de la liceele teologice şi până la cetatea Vaticanului, pe o viaţă dublă: homofobia radicală afişată, pe de o parte, şi homosexualitatea practicată de persoane din rândul clerului, pe de altă parte.

E dificil de stabilit care este amploarea acestei schizofrenii a Bisericii: cu cât un prelat este mai agresiv în public faţă de homosexuali, cu atât este mai probabil ca el, în viaţa sa personală, să fie homosexual. <> Cuvintele papei Francisc se referă la un secret pe care această anchetă tulburătoare îl dezvăluie pentru prima dată.”

Frédéric Martel insistă de mai multe ori că tema cărţii sale este, de multă vreme, „secretul lui Polichinelle”. Dar e pentru prima oară când sunt aduse dovezile.

Cartea a suscitat până acum deja peste o mie de articole în peste şaizeci de ţări, critice, elogioase ori neutre, dar nimeni n-a pus în cauză tema cărţii. Pentru Steve Bannon, fostul consilier al preşedintelui Trump, el însuşi unul dintre cei intervievaţi de autor, este „cartea anului” şi ar dori să fie adaptată pentru cinematograf.

Frédéric Martel este scriitor, sociolog şi jurnalist. Deţinător a patru diplome de studii în ştiinţe sociale, filosofie, drept public şi ştiinţe politice, este doctor în sociologie. A lucrat la Ambasada Franţei la Bucureşti (1990-1992) şi ca ataşat cultural al Ambasadei Franţei în Statele Unite (2001-2005). A fost director de cercetare la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Strategice (IRIS, Paris) între anii 2012-2014, însărcinat cu o misiune pe lângă Ministerul Culturii în 2013 şi cercetător asociat la CERI (Centrul Internaţional de Cercetare, Ştiinţe Politice Paris), între anii 2016-2018. În prezent, este profesor la Universitatea de Arte din Zürich şi director al Centrului pentru Economii Creative din Zürich. Frédéric Martel este el însuşi gay.
Răsfoiţi, măcar, această carte. E o bogaţie de informaţii. Bine puse în pagină, iar întreg textul excelent tradus.

Frédéric Martel – Sodoma. Anchetă în inima Vaticanului. Editura RAO. Traducere din limba franceză de Aurelia Ulici. 688 pag.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
Să începem cu datele aşa-zis „tehnice” ale acestei cărţi masive, publicată simultan în douăzeci de limbi şi în cincizeci de ţări (inclusiv la noi) şi care a stârnit enormă vâlvă. Le oferă chiar autorul: cartea este...