Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că a început campania anuală de vaccinare antigripală gratuită prin distrubuirea primei tranşe de vaccin la nivel naţional. MS a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin, cantitate dublă faţă de anul trecut.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Sănătăţii (MS), pentru sezonul 2020-2021, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin gripal, o cantitate dublă faţă de anul trecut, în vederea imunizării unui număr cât mai mare de persoane cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Repartiţia dozelor de vaccin către direcţiile de sănătate publică se va face în mai multe etape, la fel ca în anii trecuţi.

„Ministerul Sănătăţii a început distribuţia primelor 330.000 doze pe care direcţiile de sănătate publică le vor livra cabinetelor medicilor de familie şi unităţilor sanitare în vederea începerii imunizărilor. Restul dozelor de vaccin vor fi distribuite la jumătatea lunii octombrie şi în luna noiembrie pentru continuarea vaccinării antigripale gratuite a populaţiei la risc”, anunţă MS.

„Deşi în această perioadă ne focusăm acţiunile în lupta cu noul coronavirus, anul acesta am reuşit distribuţia din timp, fără sincope de aprovizionare, a vaccinului gripal pentru demararea imunizării. Avem posibilitatea creşterii cantităţii de vaccin până la 4 milioane de doze, în funcţie de evoluţia epidemiologică şi cerere”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătatru.

În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii vor fi imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiii şi bătrânii instituţionalizaţi, personalul medical, precum şi gravidele, conform recomandărilor OMS şi ECDC.

Ca în fiecare an, campania Ministerului Sănătăţii se va derula prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi.

„Având în vedere situaţia epidemiologică, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei care nu intră în categoria de risc ridicat de îmbolnăvire să achiziţioneze vaccinul în vederea imunizării. De asemenea, MS solicită unităţilor farmaceutice să se aprovizioneze din timp cu vaccin gripal”, mai transmis reprezentanţii MS, care fac apel din nou la respectarea regulilor de igienă, care reprezintă o regulă esenţială pentru prevenirea îmbolnăvirilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/vaccin-cnn-5.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/vaccin-cnn-5-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, că a început campania anuală de vaccinare antigripală gratuită prin distrubuirea primei tranşe de vaccin la nivel naţional. MS a achiziţionat 3 milioane de doze de vaccin, cantitate dublă faţă de anul...