Militanţi islamişti au lansat două rachete spre sudul Israelului în timpul ceremoniei de la Washington pentru semnarea acordurilor de pace cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, informează cotidianul Times of Israel.

 

Rachetele au fost lansate din teritoriul palestinian Fâşia Gaza spre oraşele israeliene Ashkelon şi Ashdod. Una dintre rachete a fost interceptată de sistemul antibalistic israelian “Domul de Fier” (“Iron Dome”).

 

A doua rachetă a căzut în oraşul Ashdod, situat în sudul Israelului. Două persoane au fost rănite uşor, iar unele clădiri au suferit avarii.

 

Organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, a condamnat semnarea de către Emiratele Arabe Unite şi Bahrain a acordurilor de pace cu Israelul, cerând continuarea “luptelor până la primirea tuturor drepturilor” de către palestinieni. Comunicatul Hamas a fost transmis imediat după atacurile cu rachetă.

 

Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a semnat, marţi, la Casa Albă, acordurile de pace cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, în prezenţa preşedintelui SUA, Donald Trump.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/israel-rachetre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/israel-rachetre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Militanţi islamişti au lansat două rachete spre sudul Israelului în timpul ceremoniei de la Washington pentru semnarea acordurilor de pace cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain, informează cotidianul Times of Israel.  ...