Un tribunal din Moscova a decis să menţină decizia în cazul fostului jurnalist rus Ivan Safranov, închis sub acuzaţia că a divulgat secrete militare despre vânzările de arme ruseşti către Orientul Mijlociu şi Africa cât lucra pentru agenţia spaţială de stat din Rusia. 

Din camera de sticlă în care era, Safranov a avut câteva mesaje pentru susţinătorii săi, aflaţi în sala de judecată. “Cea mai tare voce” şi “Te iubesc” a scris fostul jurnalist pe două cartoane, în timp ce susţinătorii i-au trimis “bezele”.  

 

Safronov a contestat o decizie a instanţei, care i-a prelungit detenţia până în decembrie. Avocatul lui spune că arestarea clientului său vine din raţiuni politice şi e cauzată de trecutul său jurnalistic. 

 

Dmitry Katchev, avocatul lui Safranov: Nu ştiu cum să explic acest lucru, cred că de fapt este răzbunare pentru munca sa. Nimic mai mult. Ce altceva poate fi adus împotriva unui jurnalist care a scris timp de 10 ani despre problematica militară? Nimic. De aceea nu există nicio substanţă în probe şi nu ni s-a arătat nimic. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/4e340c8ee6d442ae93113f791d8fd24e-18.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/4e340c8ee6d442ae93113f791d8fd24e-18-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un tribunal din Moscova a decis să menţină decizia în cazul fostului jurnalist rus Ivan Safranov, închis sub acuzaţia că a divulgat secrete militare despre vânzările de arme ruseşti către Orientul Mijlociu şi Africa cât lucra...