Parcarea supraetajată din cartierul gălăţean Mazepa a fost inaugurată luni. Este vorba despre obiectivul construit de Primăria Galaţi: clădirea are trei etaje, 214 locuri de parcare, 46 de spaţii de depozitare tip boxe individuale, 21 de staţii de încărcare pentru maşinile electrice, cu sistem video de supraveghere, bariere de acces acţionate electronic pe bază de cartelă şi lifturi.

De asemenea, parcarea are teren de sport pe acoperiş şi va fi folosită de gălăţenii care locuiesc în zonă. Aceaasta a costat peste 14 milioane lei, bani de la bugetul local, şi reprezintă o premieră pentru partea de sud est a Europei.

„Este o premieră, este singura parcare din sud-estul Europei care are teren de sport pe acoperiş. Este prima parcare supraetajată din Galaţi, va fi folosită de gălăţenii care stau în zonă. Pentru că încurajăm maşinile care nu poluează, nu taxăm maşinile electrice. Avem deja mai multe cereri, în interior sunt staţii de încărcare pentru maşinile electrice”, a explicat, pentru MEDIAFAX, primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Altă parcare supraetajată este folosită deja de gălăţeni. Parcarea de la Spitalul Clinic de Urgenţă Sf.Apostol Andrei a fost inaugurată în urmă cu câteva luni. Imobilul comandat de Consiliul Judeţean Galaţi are două nivele şi o capacitate de 306 locuri, din care 34 sunt destinate persoanelor cu handicap. Parcarea poate fi utilizată gratuit de angajaţii şi vizitatorii Spitalului Judeţean.

La solicitarea autorităţilor judeţene specialiştii au modificat proiectul iniţial al clădirii astfel încât să suporte o pistă de aterizare pentru elicopterul SMURD, ceea ce înseamnă că lucrările vor fi reluate şi va construi un nou etaj care va mări numărul locurilor de parcare până la 450, iar deasupra va fi pista de aterizare.

Heliportul de la Galaţi va scurta foarte mult perioada în care se face transferul pacienţilor din elicopter către Unitatea de Primiri Urgenţe şi va aduce spitalul gălăţean în topul unităţilor medicale din România.

Pista de aterizare pentru elicopterul SMURD va fi cea de a cincea dintr-o unitate medicală din ţară. De asemenea, va fi al treilea heliport din România pe care se poate ateriza şi noaptea.

Lucrările la etajul superior şi la heliport se vor desfăşura fără închiderea clădiriii, iar la final, parcarea va fi cea mai mare de acest tip din ţară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/119594789-3409569119089912-8452613171224752422-o.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/119594789-3409569119089912-8452613171224752422-o-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Parcarea supraetajată din cartierul gălăţean Mazepa a fost inaugurată luni. Este vorba despre obiectivul construit de Primăria Galaţi: clădirea are trei etaje, 214 locuri de parcare, 46 de spaţii de depozitare tip boxe individuale, 21 de...