Premierul Ludovic Orban crede că începerea noului an şcolar este o necesitate, în condiţiile actuale, în care patru luni cursurile s-au făcut online. Orban spune că părinţii trebuie să aibă încredere că situaţia este sub control şi că la şcoală copilul v fi mai puţin expus decât în alte locuri.

„Eu am încredere în dascălii din România, am încredere în sistemul de educaţie românesc. Sunt convins că la şcoală copilul va fi mai puţin expus decât liber în alte locuri. Noi vom urmări respectarea regulilor de protecţie sanitară, vom urmări orice disfuncţionalitate care poate apărea. Am fost în comunicare permanentă cu inspectoratele şcolare, directori de şcoli, reprezentanţi ai autorităţilor locale, astfel încât să luăm toate măsurile care să apere sănătatea copiilor. Părinţii trebuie să aibă încredere. Începerea anului şcolar e o necesitate, oricum patru luni din cauza pandemiei cursurile au fost online, într-o adaptare care practic a generat o situaţie în care este necesară începerea şcolii”, a spus, duminică, premierul, în Călăraşi.

Ludovic Orban a admis că încă mai sunt aspecte care nu sunt puse la punct perfect, „dar orice poate fi remediat”.

„Eu îi rog pe părinţi să aibă încredere. Să le spună copiilor să respecte măsurile sanitare din fiecare şcoală. Trebuie să aibă încredere pentru că e în beneficiul copiilor. Chiar şi cu cursurile suspendate, şi în vacanţă, a existat o rată de infectare pe populaţia şcolară. Pentru vârstele de populaţie şcolară a fost rata de infectare de 6%. Deci s-au îmbolnăvit şi fără să fie la şcoală. Dacă apar cazuri, dacă unii vin deja infectaţi, sigur că vom lua toate măsurile”, a mai spus Orban.

Acesta a atras atenţi părinţilor să să urmărească atent sănătatea copiilor şi, dacă e cazul, copilul să nu vină fizic la şcoală.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/2-ludovic-orban-mediafax-foto-alexandru-dobre.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/2-ludovic-orban-mediafax-foto-alexandru-dobre-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Premierul Ludovic Orban crede că începerea noului an şcolar este o necesitate, în condiţiile actuale, în care patru luni cursurile s-au făcut online. Orban spune că părinţii trebuie să aibă încredere că situaţia este sub control...