Imaginea articolului Studenţii îşi vor putea rezerva online călătoria cu trenul

Studenţii îşi vor putea rezerva online călătoria cu trenul

Dacă eşti student, îţi vei putea cumpăra online sau de la automate biletele tren.

Compania CFR Călători vrea astfel să nu îţi mai petreci timpul la cozile de la casele de la bilete. După aprobarea procedurii, ca să îţi iei bilet la tren online trebuie să îţi faci un cont de utilizator pe site-ul CFR Călători sau la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere. Aşa îţi vei atesta calitatea de student şi dreptul la gratuitate. CFR Călători vrea să mai acorde curse gratuite cu trenul şi studenţilor români din străinătate. Potrivit companiei, urmează să fie stabilită procedura legală prin care acest lucru să devină posibil.

„Este inerent faptul că în actualul context de pandemie situaţia cu care din păcate ne-am obişnuit în ultimii 3 ani nu mai putea continua astfel. Ne bucurăm că într-un final am identificat o alternativă care asigură studentului respectarea dreptului de a procura bilete online, după 3 ani de demersuri ale federaţiei către autorităţile competente”, a declarat Horia Oniţa, preşedintele Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...