Imaginea articolului Tentativă de asasinare cu bombă a vicepresedintelui din Afganistan. Patru persoane au murit şi alte 16 au fost rănite

Tentativă de asasinare cu bombă a vicepresedintelui din Afganistan. Patru persoane au murit şi alte 16 au fost rănite

„Astăzi, din nou inamicul Afganistanului a încercat să-i facă rău lui Saleh, dar nu au reuşit, iar Saleh a scăpat din atac fără să fie rănit”, a scris Razwan Murad, purtătorul de cuvânt al biroului Saleh , pe Facebook.

El a declarat pentru Reuters că bomba a vizitat convoiul lui Saleh, iar unele dintre gărzile sale de corp au fost rănite.

Saleh, un fost şef al serviciului de informaţii, a supravieţuit mai multor încercări de asasinat, inclusiv una în biroul său anul trecut, care a ucis 20 de persoane.

Explozia a ucis cel puţin patru persoane şi a rănit 16, a spus un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii.

Oficialii şi diplomaţii au avertizat că violenţa în creştere afectează încrederea necesară pentru succesul discuţiilor menite să pună capăt confilictului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...