Avem de-a face şi cu o premieră – prezentarea (aproape) tuturor istoriilor literaturii române într-o singură carte!

Pandemia de coronavirus a dus şi la întâmplări literare fericite. Pe una dintre ele o prezentăm astăzi, o antologie masivă alcătuită de criticul clujean Irina Petraş.

Cum precizează domnia sa în Argument, între 31 mai şi 2 iunie, ar fi trebuit să aibă loc cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Naţional de Literatură, FestLit Cluj 2020. „Pentru simpozion, alesesem ca temă Istoriile literaturii române. Nicolae Manolescu promisese, pentru deschidere, o conferinţă. Cum festivalul a fost suspendat anul acesta, am

propus colegilor critici şi istorici literari să-mi trimită comunicările pentru a edita un volum. Aveţi în faţă rezultatul acestei idei. Textele sunt, cele mai multe, reluări revizuite şi adăugite ale unor studii, cronici literare, eseuri, apărute în volume ori în revistele literare. Toate împreună înlocuiesc cu succes, cred eu, dezbaterea amânată. Am încercat o ordonare cât de cât cronologică, funcţie de istoria avută în vedere. Fiindcă adesea un autor vorbeşte despre mai multe istorii, am păstrat aranjarea cronologică şi înăuntrul fiecărui capitol. Am adăugat titlului, în paranteză, numele celor comentaţi, astfel încât cititorul să găsească mai uşor ceea ce îl interesează.”

Urmează o confesiune: „Tema îmi fusese impusă de constatarea că, deşi raftul nostru de referinţă este bogat şi consistent, încă persistă moda lamentărilor pe tonuri diverse apropo de criza căreia pare că-i suntem sortiţi. Mă încăpăţânez să nu fiu de acord. CRIZA, cu majuscule şi cu bine jucată disperare, e soluţia cea mai comodă şi mai meschin profitabilă fiindcă nu doar că spui astfel, indirect, că nu recunoşti nimic din ce s-a făcut deja şi se face, de bine de rău, tot timpul, dar nici nu te (mai) simţi chemat să faci ceva cu adevărat durabil şi serios. Sigur, motivele <> ar fi situaţia socio-politică, vremile, mereu vitrege. Eu una, însă, pariez pe indiferenţa la eveniment a celor prinşi în uriaşe proiecte culturale.”

 

Şi urmează o analiză rece, din care spicuim: „Eventuala criză a istoriei literare pe care am putea-o recunoaşte şi descrie se explică (dar nu se scuză în absolut) prin destinul nostru de etern începători. Cum la români lipseşte (credea Rădulescu-Motru) aplecarea spre lucrări în perspectiva lungă a istoriei (cele care cer efort îndelungat cu succese/câştiguri târzii şi mereu îndoielnice), dar şi spiritul comunitar, interesul personal ori de grup fiind mereu şi nesmintit deasupra celui public, o lucrare de o viaţă, neterminată la dispariţia autorului, nu e continuată firesc şi generos de generaţia imediat următoare. Tot ce s-a făcut înainte e lăsat/împins/aruncat deoparte şi se reîncepe de la capăt, <>, vorba cântecelului pentru copii, dărâmarea fostului pod <> fiind anunţată cu o încântare greu de ascuns.”

Concluzia e inevitabilă: „Am, în continuare, o părere bună despre literatura română şi despre multele ei vârfuri din toate epocile, şi una îndoită despre topuri, ierarhii şi repuneri/eliminări autoritare în/din drepturi. De aceea, lista mea de istorii literare româneşti, completată cu de neocolit dicţionare, panorame, enciclopedii, este impresionantă.”

Despre toate acestea vorbesc textele antologiei. Semnează, în ordine alfabetică: Elena Abrudan, Iulian Băicuş, Iulian Boldea, Ştefan Borbély,

Constantina Raveca Buleu, Ion Buzaşi, Al. Cistelecan, Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Constantin Cubleşan, Victor Cubleşan, Ioan Pop-Curşeu, Gabriela Gheorghişor, Dan Grădinaru,

Săluc Horvat, Laszlo Alexandru, Adrian Lesenciuc, Nicolae Manolescu,

Marius Miheţ, Andrei Moldovan, Delia Muntean, Eugeniu Nistor, Nicolae Oprea, Olimpiu Nuşfelean, Ovidiu Pecican, Gheorghe Perian, Irina Petraş, Ion Pop, Mircea Popa, Ilie Rad, Ion Simuţ, Adrian Tudurachi, Cornel Ungureanu, Ion Vlad, Răzvan Voncu, Magda Wächter.

Avem de-a face şi cu o premieră – prezentarea (aproape) tuturor istoriilor literaturii române într-o singură carte!

Istoriile literaturii române. Studii, eseuri, cronici – Antologie alcătuită de Irina Petraş. Editura Şcoala Ardeleană. 370 pag.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/cartea-zilei.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/cartea-zilei-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Avem de-a face şi cu o premieră – prezentarea (aproape) tuturor istoriilor literaturii române într-o singură carte! Pandemia de coronavirus a dus şi la întâmplări literare fericite. Pe una dintre ele o prezentăm astăzi,...