Un pneumolog din Franţa este convocat în faţa Consiliului departamental al Ordinului Medicilor, după ce le-a cerut pacienţilor săi să îşi dea jos măştile de protecţie.

„Sunt pneumolog, trebuie să văd faţa oamenilor!”, a reacţionat doctorul Patrick Bellier, după ce mai mulţi pacienţi s-au plâns că le-a cerut să îşi scoată masca.

 „Nu sunt extremist, dar purtarea unei măşti este inutilă şi mă enervează!”, A adăugat el, confirmând informaţiile din cotidianul regional Le Progrès.

Preşedintele Consiliului departamental al Ordinului Medicilor spune că medicul este audiat în urma „reclamaţiilor pacienţilor”.

Potrivit doctorului Bellier, care îşi bazează declaraţiile în special pe „scăderea curbelor de spitalizare”, „nu mai există epidemie” de Covid-19.

“Cu 7.000 de cazuri pozitive pe zi, nu există nimic! Sunt purtători sănătoşi, altfel ar trebui să fie plin de cadavre pe străzi!”, a declarat pneumologul.

„Masca ar fi trebuit să fie obligatorie în martie-aprilie”, susţine Patrick Bellier, care spune că obligativitatea purtării măştii „împiedică formarea protecţiei de turmă”.

Pneumologul prezice că epidemia de coronavirus va dispărea „singură”, la fel ca gripa spaniolă de la începutul secolului al XX-lea.

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/gripa-h1n1-604-octav-ganea.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/gripa-h1n1-604-octav-ganea-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Un pneumolog din Franţa este convocat în faţa Consiliului departamental al Ordinului Medicilor, după ce le-a cerut pacienţilor săi să îşi dea jos măştile de protecţie. „Sunt pneumolog, trebuie să văd faţa oamenilor!”, a reacţionat...