Elevii, profesorii şi personalul nedidactic din Sectorul 6 al Capitalei vor primi măşti gratuite din bumbac, spune primarul Gabriel Mutu, care precizează că toate clasele sunt dotate cu laptopuri performante şi camere web pentru transmiterea cursurilor în format online.

Gabriel Mutu spune la RFI că şcoala va începe în sistem mixt în Sectorul 6: „Clasele 0-IV, clasa a VIII, a XII-a şi a XIII-a, cu prezenţă obligatorie. Pentru celelalte clase, cursurile se vor derula în format mixt, respectiv jumătate prezenţă în clase, jumătate în online. La nivelul Sectorului 6, din momentul în care am sesizat că Ministerul Educaţiei, Guvernul României, nu va asigura echipamentele necesare, am derulat procedurile şi în acest moment pot să spun că toate clasele din şcolile din Sectorul 6 sunt dotate cu laptopuri performante, camere web pentru transmiterea cursurilor în format online, inclusiv am achiziţionat tablete pentru copiii care erau înscrişi în programul pe care Ministerul Educaţiei îl ceruse, de fapt, lista cu copiii care provin din familii vulnerabile, deci le-am achiziţionat tablete”.

Primarul Sectorului 6 anunţă că elevii şi profesorii vor primi gratuit măşti din bumbac.

„Am dispus achiziţionarea de măşti din bumbac refolosibile pentru toţi copiii, pentru cadrele didactice şi pentru personalul nedidactic. Am stabilit ca absolut toate cadrele didactice, personalul nedidactic şi copiii, elevii, să primească măşti din bumbac. În primă fază, vom asigura câte două măşti de copil, de elev, profesor şi ulterior, la două săptămâni distanţă, vom mai asigura încă două, astfel încât fiecare elev să poată avea aceste măşti curăţate, spălate, în fiecare dimineaţă, când vin la şcoală”, mai spune Mutu.

Gabriel Mutu mai precizează că au fost montate şi separatoare din policarbonat.

„Suplimentar, pentru că la clasele 0-IV şi clasele terminale, neavând posibilitatea să asigurăm acea distanţare de un metru, am fost puşi în situaţia să montăm separatoare din policarbonat şi aici aş vrea să fac o menţiune tehnică, să nu se mai folosească termenul de plexiglas, pentru că plexiglasul este un material casant, extrem de periculos, care nu poate fi folosit pentru acest tip de separator”, conchide primarul Sectorului 6 al Capitalei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7587579-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7587579-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Elevii, profesorii şi personalul nedidactic din Sectorul 6 al Capitalei vor primi măşti gratuite din bumbac, spune primarul Gabriel Mutu, care precizează că toate clasele sunt dotate cu laptopuri performante şi camere web pentru transmiterea cursurilor...