Procurorii Direcţiei Naţională Anticorupţie spun că omul de afaceri, Sebastian Aurelian Ghiţă, este în prezent inculpat în trei dosare penale aflate în lucru pe rolul DNA, conform unui răspuns oficial la o solicitare în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public,.

De asemenea, DNA arată că procurorii nu au dispus până în prezent soluţii de clasare în ceea ce-l priveşte pe Sebastian Aurelian Ghiţă.

Potrivit unor surse, unul dintre cele trei dosare în care Sebastian Aurelian Ghiţă este deja inculpat de DNA se află în stadiu avansat de instrumentare, procurorii comunicând în acest sens actele autorităţilor judiciare din Republica Serbia.

La finele lui 2016, omul de afaceri Sebastian Ghiţă, care controla postul de televiziune RTV, aflat sub control judiciar, a fugit din România, după o petrecere a SRI, obţinând ulterior azil politic în Serbia.

Sebastian Aurelian Ghiţă a fost achitat definitiv de ÎCCJ în dosarul Liviu Tudose, după ce SIIJ a retras apelul în dosar, iar dosarul Iulian Bădescu, în care Sebastian Ghiţă a fost achitat, acesta va rejudeca de la zero, potrivit hotărârii ÎCCJ, în urma unei decizii a CCR.

În octombrie 2019, fratele lui Sebastian Ghiţă, Alexandru Ghiţă, a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte persoane şi firme, într-un amplu dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu estimat de 103 milioane de lei.

În această vară, Sebastian Ghiţă şi fratele său, Alexandru Ghiţă, au fost văzuţi la o petrecere, alături de familie şi de prieteni, în zonele exclusiviste ale insulei greceşti Mykonos, una dintre cele mai scumpe destinaţii din Marea Egee, potrivit unor imagini difuzate în iulie 2020 de ziarul Libertatea.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7396132-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7396132-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Procurorii Direcţiei Naţională Anticorupţie spun că omul de afaceri, Sebastian Aurelian Ghiţă, este în prezent inculpat în trei dosare penale aflate în lucru pe rolul DNA, conform unui răspuns oficial la o solicitare în baza Legii...