Imaginea articolului Redeschiderea restaurantelor: Patronii încă se uită lung după clienţi, chiar dacă îi pot primi şi la interior de aproape o săptămână

Redeschiderea restaurantelor: Patronii încă se uită lung după clienţi, chiar dacă îi pot primi şi la interior de aproape o săptămână

Vremea care se menţine bună îi face pe mulţi români să meargă tot la terase şi să evite interiorul localurilor. Ana Maria este managerul unui restaurant din centrul Craiovei. De o jumătate de an n-a mai văzut clienţi la mesele din interior. Cei care vin stau la terase, deşi, de la 1 septembrie, restaurantele pot primi clienţi şi în interior.

După şase luni de restricţii, şi locuitorii din Buenos Aires pot ieşi la terase. Restaurantele pot servi acum în aer liber, iar măsura vine ca o gură de oxigen pentru economia din Argentina, care oricum suferea şi înainte de pandemie.

 

Ana Maria Oacă, manager restaurant: Chiar dacă în mod obişnuit aici erau înainte clienţi, din păcate, astăzi, după redeschiderea interioarelor, nu este nimeni. Şi nici nu cred că va fi curând. În interior nu prea preferă nimeni, indiferent că se ia în considerare că la o masă stă cineva şi la cealaltă nu stă nimeni. Cred că le este frică de spaţiul închis.

 

Fernando Jana, om de afaceri:  Era necesar să deschidă pentru că oamenii nu mai suportau. Era nevoie să ieşim şi comercianţii erau la un pas de disperare.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...