Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a crezut că ce se întâmplă la Şendriceni, la Şendriceni rămâne şi de aceea şi-a permis să spună o asemenea enormitate în localitatea botoşăneană, dorind, probabil, să arate cât de grijuliu este cu sănătatea populaţiei. Numai că informaţia a părăsit Şendriceniul imediat ce Marcel Ciolacu a deschis gura şi a vorbit.

Astfel, a aflat o ţară întreagă că ditamai preşedintele Camerei Deputaţilor habar nu are că la propunerea partidului său, care în 2011 era parte a alianţei USL, Curtea Constituţională a României a respins propunerea Guvernului PDL de a comasa parlamentarele cu localele. Printre altele, CCR nu a fost de acord cu modificarea legislaţiei electorale cu mai puţin de un an înainte de alegeri, or, acum, până la alegerile locale mai sunt mai puţin de trei săptămâni, iar parlamentarele au fost fixate pentru data 6 decembrie. Pe de altă parte, CCR a considerat că se încalcă legea fundamentală pentru că unei persoane i s-ar interzice dreptul de a candida şi la locale, şi la parlamentare, iar electoratul ar fi bulversat, fiindcă ar avea de completat nu mai puţin de şase buletine de vot.

În concluzie, nu se pot organiza simultan alegerile locale şi cele parlamentare pentru că aşa spune Constituţia, legea fundamentală pe care Marcel Ciolacu a promis că o va respecta atunci când a depus jurământul. Nu în calitate de consilier al localităţii botoşănene Şendriceni, ci de parlamentar, dar şi de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Însă, domnul Ciolacu are o scuză: nu a avut vacanţă parlamentară pentru că s-a ţinut de sesiuni extraordinare şi de moţiuni de cenzură fără sorţi de izbândă. Dacă nu ar fi fost atât de ocupat, atunci ar fi avut timp să citească una dintre lecturile obligatorii pe perioada vacanţei pentru domnia sa, şi anume Constituţia României.
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7586678-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7586678-mediafax-foto-andreea-alexandru-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a crezut că ce se întâmplă la Şendriceni, la Şendriceni rămâne şi de aceea şi-a permis să spună o asemenea enormitate în localitatea botoşăneană, dorind, probabil, să arate cât de grijuliu este...