Infecţiile cu COVID-19 din Europa au revenit la nivelurile observate în martie când s-a înregistrat vârful pandemiei, a declarat, miercuri, şefa Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), relatează Reuters.

 

”Virusul nu a dormit în timpul verii. Nu a avut nevoie de concediu,” a declarat Andrea Ammon în timpul unei audieri în Parlamentul European.

 

Ea a spus că datele din această săptămână au arătat că în întreaga Europă au existat 46 de cazuri la 100.000 de persoane. “Suntem aproape de cifrele pe care le-am văzut în martie,” a spus Ammon.

 

Infecţiile din martie în Europa au început să crească constant la aproximativ 40 de cazuri la 100.000 de oameni la sfârşitul lunii, conform datelor ECDC, şi au continuat să crească până la aproximativ 70 la 100.000 până la sfârşitul lunii aprilie.

 

Creşterea actuală a numărului de cazuri este cauzată, în parte, şi de numărul mai mare de teste efectuate.

 

Noile cazuri apar, de asemenea, la persoanele mai tinere, a spus Ammon, însă boala este mai gravă pentru persoanele în vârstă care au fost afectate puternic în martie şi aprilie.

 

Cu toate acestea, Ammon a spus că numărul cazurilor spitalizate a crescut din nou, semnalând creşteri şi în rândul persoanelor în vârstă.

 

Datele, care se referă la cele 27 de ţări ale UE, precum şi la Marea Britanie, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein, au variat foarte mult de la o ţară la alta, de la 2 la 176 la 100.000 de persoane, a spus Ammon.

 

Aceasta a adăugat că redeschiderea şcolilor în septembrie nu prezintă neapărat riscuri mai mari de transmitere a bolii, deoarece ţările din Europa care le-au redeschis deja în primăvară nu au înregistrat o creştere a cazurilor. Dar a precizat că este esenţială introducerea mai multor măsuri de siguranţă, inclusiv distanţarea socială şi spălarea frecventă a mâinilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/hepta-5172309-1.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/hepta-5172309-1-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Infecţiile cu COVID-19 din Europa au revenit la nivelurile observate în martie când s-a înregistrat vârful pandemiei, a declarat, miercuri, şefa Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC), relatează Reuters.  ...