Anual, 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral. 80% dintre accidentele vasculare cerebrale sunt ischemice. Dacă îţi slăbeşte forţa în unul dintre membre, ai furnicături sau amorţeli, sau tulburări de vorbire, poţi fi vicima unui accident vascular cerebral. În general, acestea sunt precedate de un atac ischemic tranzitoriu (AIT), adică de un accident vascular cerebral de avertizare. Acesta prezintă simptome similare unui accident vascular cerebral, durează de obicei mai puţin de cinci minute şi nu răneşte creierul.

Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică a Academiei Americane de Neurologie. Au fost examinate 2.416 persoane. Dintre acestea, 549 de persoane au trecut printr-un atac ischemic tranzitoriu în ultimele şapte zile înainte de accidentul vascular cerebral: 17% au avut loc în ziua accidentului vascular cerebral, 9% în ziua precedentă şi 43% la un moment dat în timpul celor şapte zile.

Experţii ştiu deja că AIT sunt un precursor al unui accident vascular cerebral. Noutatea studiului arată că momentul unui AIT este critic pentru că trebuie iniţiate cele mai eficiente tratamente pentru a preveni un atac major.

”Ceea ce nu am reuşit să stabilim este cât de urgent trebuie evaluaţi pacienţii în urma unui AIT pentru a primi cel mai eficient tratament preventiv.” a spus autorul studiului Peter Rothwell, de la Departamentul de Neurologie Clinică de la Radcliffe Infirmary din Oxford, Anglia.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/avc.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/avc-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Anual, 60.000 de români suferă un accident vascular cerebral. 80% dintre accidentele vasculare cerebrale sunt ischemice. Dacă îţi slăbeşte forţa în unul dintre membre, ai furnicături sau amorţeli, sau tulburări de vorbire, poţi fi vicima unui...