Te gândeşti să îţi cumperi o locuinţă în Cluj? Specialiştii din imobiliare te îndeamnă nu să nu mai aştepţi. Chiar dacă am fost loviţi de criza sanitară, preţurile apartamentelor vor creşte în următoarea perioadă din cauza cererii.

Peste 7500 de locuinţe au fost finalizate în Cluj în 2019, cu 6% mai mult ca anul anterior, iar vânzările au crescut în prima jumătate a anului 2020 cu 25,5% comparativ cu anul 2019, spune  Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară. La fel de bine la acest capitol stă şi oraşul Sibiu, unde anul acesta s-au vândut deja cu 24,5% mai multe locuinţe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Şi Oradea a crescut considerabil pe piaţa de imobiliare. În ultimii doi ani numărul vânzărilor s-a dublat. Horea şi-a cumpărat recent un apartament de 60 de metri pătraţi în Cluj pentru care a plătit 80.000 de euro şi spune că a căutat să fie aproape de centru şi de job.

Care sunt preţurile

  • În Cluj o garsonieră costă între 40.000 şi 50.000 de euro
  • Un apartament cu 2 camere costă înte 60.000 şi 80.000 de euro
  • Pentru o casă în oraş ofertele sar de 200.000 de mii de euro, ajungând până la 600.000 de euro în zona central
  • În jurul Clujului o casă costă sunt sub 100.000 de euro
  • În Sibiu un apartament cu 2 camere costă în jur de 45.000 de euro la fel ca în Oradea

“Noi am terminat ultimul nostru bloc cu 90 de apartamente şi pe majoritatea le-am vândut înainte să îl terminăm şi pot spune că ritmul cererii a crescut în ultima perioadă. Profilul cumpărătorului sunt tinerii între 25 şi 45 de ani care lucrează de obicei în IT sau investitorii.”, spune Vlad Buzoianu, dezvoltator imobiliar.

“În primul rând aproape de centru să fie, o construcţie de calitate, aproape de job, iar acest bloc mi s-a părut ideal pentru toate facilităţile pe care le-am vrut eu. E un apartament de 60 de metri pătraţi şi a costat 80 de mii de euro semifinisat. De vreo doi ani mă gândesc să îmi iau in apartament, am avut pus şi deoparte jumate, iar de restul s-a ocupat banca.”, a declarat Horea Făţan, proprietar.

“Din fericire ne bucurăm de o creşere a cererilor în Cluj-Napoca, care este confirmată şi de cifrele publicate de Agenţia Naţională de cadastru şi publicitate imobiliară şi anume că cererea pe Cluj anul acesta a fost cu peste 25% mai mare faţă de anul trecut. Sincer cel mai bun segment a fost de două camere.”, a declarat şi Tudor Platon, manager agenţie imobiliară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7344830-mediafax-foto-dan-lungu.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/09/7344830-mediafax-foto-dan-lungu-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Te gândeşti să îţi cumperi o locuinţă în Cluj? Specialiştii din imobiliare te îndeamnă nu să nu mai aştepţi. Chiar dacă am fost loviţi de criza sanitară, preţurile apartamentelor vor creşte în următoarea perioadă din cauza...