Cea mai mare parte a secolului 20 oamenii de ştiinţă au susţinut că suprafaţa Lunii e aridă, iar mostrele aduse de Apollo 13 păreau să le dea dreptate. Chiar şi când au găsit urme de apă, cercetătorii au considerat că mostrele fuseseră contaminate.

A fost nevoie de două sonde spaţiale, trimise de NASA şi de organizaţia spaţială indiană, ca să aducă vestea cea mare – există destulă apă pe Lună. .

Poate nu cum ne aşteptam, sub formă de blocuri de gheaţă, ci mai degrabă încastrată în mineralele de pe Lună. Zonele cele mai bogate în apă sunt cele de la polii lunari, zone unde razele de soare nu au ajuns de milioane de ani.

Dovezi ale existenţei apei pe lună existau încă din 2018, dar acum a fost posibilă şi o estimare a cantităţii – 600 de miliarde de kilograme, cam cât 240.000 de piscine olimpice. O veste extraordinară în vederea viitoarelor colonii lunare, care nu vor mai trebui să aducă apă de pe Pământ sau să vâneze asteroizi de gheaţă.

O veste bună şi pentru Jeff Bezos, care a primit un contract de 10 milioane de dolari de la NASA pentru un modul lunar, dar şi pentru parfumierul Antonio Puig, al cărui parfum, Agua de Luna, se va vinde, probabil, ca pâinea caldă.

 

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0555491359.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0555491359-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cea mai mare parte a secolului 20 oamenii de ştiinţă au susţinut că suprafaţa Lunii e aridă, iar mostrele aduse de Apollo 13 păreau să le dea dreptate. Chiar şi când au găsit urme de apă, ...