Imaginea articolului Protestele masive continuă în Belarus. Zeci de mii de oameni pe străzi, în timp ce Lukaşenko s-a afişat din nou cu arma în public

Protestele masive continuă în Belarus. Zeci de mii de oameni pe străzi, în timp ce Lukaşenko s-a afişat din nou cu arma în public

Zeci de mii de oameni au ieşit din nou în stradă în Belarus pentru a-i cere demisia preşedintelui Alexander Lukaşenko, acuzat că a fraudat alegerile din 9 august pentru a obţine un nou mandat.

Ministerul de Interne a anunţat că cel puţin 140 de persoane au fost arestate în urma protestelor de duminică, iar presa scrie că numărul poliţiştilor scoşi pe străzi a fost considerabil mai mare decât în weekend-urile trecute.

Protestatarii au scandat „dizgraţie” şi „plecaţi”, scrie BBC. Mai multe persoane s-au întins pe asfalt pentru a împiedica forţele de intervenţie să avanseze.

Multe străzi au fost blocate de poliţie pentru a încerca să-i împiedice pe oameni să ajungă în principalele zone de protest.

De asemenea, un grup mare de protestatari s-a îndreptat spre reşedinţa lui Lukaşenko, Palatul Independenţei. Clădirea a fost înconjurată de un număr impresionant de poliţişti care erau echipaţi cu maşini cu tunuri de apă.

Palatul prezidenţial nu a avut nicio reacţie oficială după protestele de duminică, dar secretarul de presă al lui Lukaşenko a trimis agenţiei ruse de presă RIA Novosti, o fotografie cu el purtând o mitralieră şi vestă antiglonţ în faţa Palatului Independenţei.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

 

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pnghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2019/06/pixel-1.pngrootstireaUncategorised
...