Cercetătorii spun că au dovezi că o femeie a luat coronavirus în timpul unui zbor, probabil la toaletă, notează CNN.

 

Femeia în vârstă de 28 de ani se număra printre aproximativ cei 300 de sud-coreeni evacuaţi din Italia, de la Milano, la începutul pandemiei de coronavirus, în luna martie, au scris cercetătorii în publicaţia Emerging Infectious Diseases.

 

“La zborul din Milano, Italia, către Coreea de Sud, a purtat o mască N95, cu excepţia cazului în care a mers la toaletă. Toaleta a fost folosită de pasagerii aflaţi în apropiere, inclusiv de un pacient asimptomatic. Ea era aşezată la trei rânduri distanţă de pacientul asimptomatic,” au adăugat ei.

 

Oficialii sud-coreeni care au organizat zborul au pus în aplicare măsuri complete de control al infecţiilor şi au testat pe toată lumea înainte de a se îmbarca. Toţi pasagerii şi echipajul au fost în carantină şi când au ajuns în Coreea de Sud. Şase pasageri au fost confirmaţi pozitiv la scurt timp după sosirea în ţară.

 

Tânăra de 28 de ani a prezentat simptome la opt zile după ce a ajuns acasă şi a fost internată în spital.

 

”Având în vedere că nu a ieşit afară şi s-a izolat timp de trei săptămâni singură la ea acasă, în Italia, înainte de zbor şi nu a folosit transportul public pentru a ajunge la aeroport, este foarte probabil că a luat infecţia în timpul zborului prin contact indirect cu un pacient asimptomatic,” au scris cercetătorii de la Colegiul de Medicină al Universităţii Soonchunhyang din Seul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/zbor.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/zbor-300x300.jpgrootstireaUncategorised
Cercetătorii spun că au dovezi că o femeie a luat coronavirus în timpul unui zbor, probabil la toaletă, notează CNN.   Femeia în vârstă de 28 de ani se număra...