În conformitate cu noile reguli, fanii fotbalului german nu vor fi lăsaţi înapoi pe stadioane decât în ​​2021, mai târziu decât se sperase. Regulamentele privind purtarea măştii vor fi, de asemenea, întărite. Adunările mari, inclusiv festivaluri, concerte şi marile evenimente sportive vor rămâne interzise.

Proiectul permite excepţii în regiunile cu un număr redus de cazuri.

Într-o informare de la Geneva, joi, Hans Kluge, directorul regional al OMS pentru Europa, a avertizat că există dovezi din ce în ce mai mari că tinerii pot îi pot infecta pe alţii la evenimente sociale. El a recunoscut că sălile de clasă nu au fost un vector major pentru răspândirea Covid-19, dar a spus că începutul noului an şcolar va marcat un „moment complicat”.

Kluge a spus că, pe măsură ce iarna se apropie, persoanele în vârstă ar trebui să se protejeze prin administrarea unui vaccin antigripal. El a îndemnat tinerii să îşi joace rolul în prevenirea răspândirii virusului prin purtarea măştilor, evitarea mulţimilor şi a întâlnirilor în spaţii închise. „Vigilanţa este cuvântul cheie”, a precizat acesta.

Premierul francez, Jean Castex, a anunţat noi măsuri pentru a face faţă creşteri de cazuri. Rata infecţiei a ţării a urcat la 1,4. „Virusul se răspândeşte în toată ţara”, a avertizat Castex. „Răspândirea poate fi exponenţială dacă nu reacţionăm rapid.”

Purtarea obligatorie a măştilor în aer liber, la Paris, va fi implementată. În prezent, măştile sunt obligatorii în mare parte din capitală, dar nu sunt necesare în parcurile publice şi pe străzile mai puţin aglomerate. Tendinţa ascendentă a cazurilor a fost „incontestabilă”, a recunoscut Castex.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0544694514.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/profimedia-0544694514-300x300.jpgrootstireaUncategorised
În conformitate cu noile reguli, fanii fotbalului german nu vor fi lăsaţi înapoi pe stadioane decât în ​​2021, mai târziu decât se sperase. Regulamentele privind purtarea măştii vor fi, de asemenea, întărite. Adunările mari, inclusiv festivaluri,...