“Zece negri mititei”, unul dintre cele mai populare romane poliţiste, îşi schimbă numele în “Erau zece”, a anunţat James Prichard, strănepotul autoarei Agatha Christie, la postul RTL.

 

Numele cărţii în limba franceză – “Dix petit nègres” – va fi schimbat din cauza conotaţiilor rasiste pe care acesta îl poate avea. Cuvântul “negro”, care apare de 74 de ori În versiunea originală, va fi eliminat în noua versiune tradusă în limba franceză.

 

“Când cartea a fost scrisă, limba era diferită şi folosea cuvinte care acum sunt uitate. În opinia mea, Agatha Christie a vrut să ne bucure şi nu i-ar fi plăcut ca cineva să se simtă jignit de scrierile ei. Pentru mine are sens: n-aş vrea ca un titlu să distragă cuiva atenţia de la ceea ce are de făcut. Nu trebuie să mai folosim termeni care riscă să rănească pe cineva, acesta este comportamentul pe care trebuie să-l avem în 2020”, a spus James Prichard, care deţine drepturile patrimoniale ale lucrărilor Agathei Christie.

 

Romanul a apărut scris în 1938 şi a fost publicat în Franţa doi ani mai târziu. Titlul original era “Ten Little Niggers” / “Zece negri mititei”, iar Franţa era printre ultimele ţări unde romanul era publicat folosind cuvântul “negru”.

 

În SUA, volumul este publicat de câteva decenii sub numele “And Then There Were None” / “Şi atunci nu a mai fost niciunul”.

 

Decizia schimbării numelui cărţii a stârnit numeroase reacţii în social media, în contextul în care o altă operă, filmul “Pe aripile vâtului”, a fost retras de pe platforma HBO Max, în timpul protestelor “Black Lives Matter” din SUA.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa [email protected]

https://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/232-agathazecenegri.jpghttps://stiri-zilnic.com/wp-content/uploads/2020/08/232-agathazecenegri-300x300.jpgrootstireaUncategorised
'Zece negri mititei', unul dintre cele mai populare romane poliţiste, îşi schimbă numele în 'Erau zece', a anunţat James Prichard, strănepotul autoarei Agatha Christie, la postul RTL.   Numele cărţii...